Cine nu si-ar dori, maestru al unei arte, traitor inca, sa aiba pe cineva care sa-i duca mai departe pasiunea. Nu sa te copie. Cineva care sa-si instruiasca talentul, furând meseria. Ursitoarele au astptat. Nu se aduna ele la oricine. Pentru neavizatii de la capatâiul pruncului sunt doar umbre, sau adieri de fior cu ferestre inchise.
Versate, pitrocesc clipa destinului. Decembrie. Iarna lui saptezeci si cinci. Vine barza undeva pe malul Trotusului, la Comanesti. Era o barza cu stetoscop. E Ajun de Mosu cu nuiaua. Ursitoarele stau la capatâiul pruncului si se cearta. Pervertesc soarta. Se uita la stele si mostrocesc in taina. Dau la pace. Sunt trei. Hotarârea a fost luata. Zodie Sagetator…? Se va numi Marius Nicolae Taranu. Marius va fi un om… mare, zice una. Taranu va apara dreptatea, zice a doua. Si… ? Nicolae ? Nicolae va fi… pescar. Si-i va darui viata trei copii, zglobii si dragalasi, care sa nu-l lase sa-i tihneasca pescuitul, spuse ciudoasa a treia. Fiecare ursitoare a scuturat bagheta. Sa nu crezi in povesti?!
De mic la zgândarit pasiunea, fara sa stie. Nici acum nu-si explica de ce. Pe la unspe-doispe ani se tinea de un vecin, pescar cu masina, sa-l ia la pescuit. Tocmai pe Valea Uzului. Asta in vacante. De unde chemarea asta? Ca prindea sau nu… a doua zi o lua de la capat. A invatat sa-si procure momeala din natura. Prindea muste, greieri. ’’Cum sa prind greeri m-a invatat un pescar batrân. Cautam musuroaie de furnici, erau destule, din alea rosii. Puneam câteva intr-o punga si mergeam la gaurile unde se scundeau ei. Tineam punga deschisa deasupra. Furnicile intrau sa se ascunda. In câteva secunde greerele si tâsnea. Al meu era.”’
Si asa, perseverent, doar cu un bat si o pluta, pâna la terminarea Liceului Teoretic a testat toate apele de munte din zona. Rival era un peste mic si smecher, agerul clean. Acolo exersare de abilitati. Nu ca la namilele de mai târziu, prinse pe Siret, unde mai trebuia si scoala. A urmat si scoala, in paralel. Cea prezisa de a doua ursitoare. Patru ani. Pâna in nouazeci si opt. Se chema si se cheama Academia de Politie, Arma Jandarmerie. In perioada aceea a vazut cu ce se manânca, pardon, se pacaleste pestele. Umblând prin Obor. Mama! Ce de-a scule! Si-a inceput sa se doteze. Din nouazeci si noua, odata repartizat la Unitatea de jandarmi din Bacau ca ofiter, incepe sa cutreere Bistrita si Siretul.
Zglobiii
Am ajuns inaintea lui. Draga ei de munca lasa loc de prea mult taifas, asa ca sunt punctual. Ne-am dat intâlnire seara. Nu apuc sa bat la poarta. Am vrut sa vad unde sta un pescar sportiv tânar, pasionat, care simte ca pescuitul nu vrea sa iasa din cârlig. Undeva, in spatele gradinii, la un km, intuiesc albia Siretului. Radomirestiul e la zece km de Bacau. Ma astepta cineva. “Ati venit mai repede. Marius monteaza o canapea la un vecin. Eu sunt… Misel( Mihaela). Sotia!” Roberto Trabuco, in doua mii sapte, la Cupa româniei, o striga Picola. «Cum ? Sotul tau e ala asa mare, care a pescuit lânga mine ? Si tu…? asa mica!» Italianul asta meserias a introdus si la noi ideea de perfectiune la pescuitul stationar. Acum se organizeaza concursuri care-i poarta numele.
“Beti o cafea? Poftiti la noi. Vine si sotul imediat.’’
Micii Talibani
Niciodata nu spun nu. Ma descalt si intru. Doua vârtejuri trec pe lânga mine. Când vine acalmia ma prezint. Au sesizat ca e un intrus in casa si pun frâna brusc. Cel mai marisor imi strânge ferm mâna. Are sase anisori. ,,Razvan !’’ Abia am apucat sa-i ating degetutele ca a si sters-o. Ma intorc spre cel mic, diferenta de un an si jumatate. ’’Da nu eu alergam dupa el!” Mama incearca sa-i bage camasuta in pantalonasi.’’Hai, spune cum te cheama.’’ Aud ca un ecou, ’’Ste… fan!’’ Si-o zbugheste ca titirezul. Cuget.
S-a implinit si profetia celei de a treia ursitoare. Vine seful. Intra, da noroc. E jovial dar parca pus pe fuga. Nici scuza, nici motivare. ’’Trebuia sa-l reasamblez… Inca nu-i gata. Se rezolva. Asteaptati-ma putin sa ma schimb mai lejer.’’ Nici n-apuc sa savurez o gura de cafea ca instructia din armata isi spune cuvântul. Se aseaza lânga mine si incepe. Obisnuit cu declaratiile de presa, date in vâltoarea evenimentelor, uita sa se mai detaseze. Asa o regasesc si pe prima ursitoare. Mare om poarta cuvâtul!
Nici n-apuc sa scot pixul. Diana, domnisoara familiei, mai mare cu sase ani ca Razvan, cocheteaza cu zâmbetul. Sta undeva intr-un colt pe canapea, retrasa, sa-si faca o parere. Nu produc impresie asa ca ne lasa singuri. Ii spun admirativ. Au cu cine sa semene copiii. Nu-i iei la peste? ’’Când mergem toti… stii cum e? Parca vin talibanii pe balta. Umbla, tipa, cauta, intra in apa. Nu mai sta niciun pescar acolo. Ii mai las cu sotia si fug sa dau mai departe pentru o ora. Astept sa creasca mai mari. Poate mostenesc ceva de la mine.’’
Mentorii
’’Am cunoscut la Bacau câtiva pescari exceptionali. De doi dintre ei m-am apropiat cel mai mult. Costica Nechifor si Gelu Cociorva. De la Costica am cumparat prima mea Rubeziana de paispe metri jumate, prin doua mii doi. De la Gelu, caruia nui dai cei saizeci si opt de ani, mai am si acum ce invata. Pâna i-am cunoscut pe ei credeam ca sunt pescar. Apoi mi-am dat seama ca nu stiu nimic. Datorita lor am inceput sa particip la competitii.
Sa-mi creez propriul stil. Ma mândresc ca m-am numarat patru ani la rând printre primii treizeci de pescari sportivi din tara. In doua mii opt chiar printre primii cinsprezece. La o finala pe tara tinuta l-a Brasov l-am cunoscut pe renumitul Roberto Trabucco. Acolo am vazut diferenta de clasa dintre un pescar din Italia si unul de la noi. Acuratete, precizie, viteza. A pescuit in stânga mea, dublu cât mine. Glumeau pescarii ca mi-a furat tot pestele. De ce m-am lasat de competitii? Nu mai erau conditiile. In primul rând timpul, serviciul, copii. Trebuia sa ne facem o casa. Si dorinta mea cea mai mare, sa fie in apropierea unei ape.
Acum incerc sa-mi folosesc ca amator experienta din competitii. Prefer un singur bat sau o lanseta si pescuitul stationar. Nu-i inteleg pe cei care vin cu portbagajul plin, tot felul de ustensile, si nu stiu la ce sa pescuiasca. Nu mai zic de cei care insira zece lansete cu zece clopotei de ocupa tot malul apei. Nu ma atrage feederul si nici oscilantele. Pe Siret imi place sa dau la oblete, scobar, clean. Mai intra si câte un morunas (tiganca) sau o mreana. Cei care nu au dimensiunea optima ajug iar in apa.’’ Pescarul nostru mai are inca o pasiune, motocicletele. Se imbina foarte bine cu prima. Siretul nu prea are multe cai de acces pentru masini. ’’Am inceput de prin anul doi de facultate. Prima motocicleta a fost un IJ. Dupa aia o Jawa, o Honda, un Vmax. Acuma am un DR(Dragon Tail) de opt sute cm cubi, cu un singur cilindru. E numai bun pentru potecile de pe mal.’’
Imi arata atelierul unde nazdravanii mici i-au ros plutele, si unde isi tine sculele. Ii place sa povesteasca. Mai invat si eu de la el, in special despre pescuitul de finete la scobar. Nu plec fara sa aflu si secretul unei retete. In familia lui toti stiu ca pestele nu are oase.
Conserva de scobar
Se poate folosi in lipsa, platica sau caras.
Se curata pestele si se sareaza. Se ia o oala minune de sapte-opt litri. Pui in ea o lingura de otet si una de ulei. Asezi apoi un rând de ceapa taiata pestisor, apoi un rând de morcovi rondele. Vii cu un strat de peste, o lingura de zahar, doua-trei foi de dafin, câteva boabe de piper si patru-cinci linguri de bulion, facut in casa. Repeti treaba asta de la inceput ca sa fie cam patru straturi. Completezi cu o supa facuta in paralel din capetele, cozile si aripiarele ramase de la curatat. Supa se toarna cât sa cuprinda, pentru ca mai lasa si compzitia apa. Se pune pe o tabla la foc mic, sa nu se prinda de fund. Când da in fiert se pune capacul si se inchide ermetic. Din momentul când aburul incepe sa tiuie, se lasa dupa ceas, o ora si douazeci de minute. Se inchide focul si nu se umbla pâna nu se raceste. Se poate pune si la borcan. Atunci se aplica regula ca la orice conserva. Recomandat este sa se faca cât se consuma in doua saptamâni, pastrat foarte bine asa in frigider.
Imi imaginez cum o sa le citeasca mama… Misel, profesoara de limba romana, nazdravanilor, ce si cum a scris nenea ala in ziar despre tata. Ei au vazut ca noi am râs tot timpul.
Marius isi doreste ca si in anii urmatori sa mai fie peste, macar ca acuma. Are si el vise. Normal, ma refer la cele legate de pescuit. Nu le divulg. Sper sa i se indeplineasca. Poate vin si eu pe pontonul lui imaginar sa dau la o beldita.
