Nu le-am spus nici “spanioli”, nici “englezi” alor nostri plecati sa isi caute norocul prin alte parti. Au ramas “italieni”, numiti asa dupa primul El Dorado al românilor scapati dintre frontierele propriei tari. Lipsa lor s-a vazut acum mai mult ca niciodata, la recensamânt, unde am citit cifrele unui adevarat exod, in urma caruia unele localitati au pierdut si un sfert din populatie. Explicatiile specialistilor sunt seci: cei care pleaca sunt in general din comunele predominant catolice, iar majoritatea pleaca impreuna cu toata familia, daca nu de la bun inceput, macar pe rând, sa se reintregeasca acolo.

Nimeni nu a scapat insa de efectele crizei financiare. Dar multi dintre ai nostri, chiar si in somaj fiind, rezista cu stoicism si mai spera ca se vor capatui. Altii ar vrea sa agoniseasca macar pentru casele incepute si lasate neterminate pe la margini de localitati, unde spera sa se intoarca vreodata, sa se aseze linistiti cu bunici si copii, sa se simta acasa cu adevarat, nu sa fie uneori huliti prin straini, sau desconsiderati ori chiar asimilati cu unii infractori care ne-au facut de rusine in toata lumea asta larga.

Mai ieri, prin Parcul Cancicov, un ins ceva mai ponosit se plângea la telefonul mobil, intr-o limba italo-moldoveneasca, despre câstigul subtire pe care il avea in Italia, de numai 15 euro pe zi, in timp ce kilul de barabule costa cinci euro. Gândul revenirii la bastina, in conditiile in care viata e tot mai grea pentru emigranti si nu numai, a incoltit in mintea multora. Bunaoara, la Luizi Calugara, am gasit un tânar care a revenit in tara dupa 17 ani de munca in strainatate. Nu il dau banii afara din casa, dar are de o locuinta relativ modesta si mai are o doza buna de optimism ca, intr-un fel sau altul, o va scoate la capat si aici. Iar ca el mai sunt multi altii, care acum isi incheie conturile cu strainataturile.

Fie ca revin temporar sau definitiv, “italienii” nostri sunt asteptati ca pâinea calda. De familii, de medicii la care dau navala in luna lor de concediu, de avocatii la care mereu este de rezolvat câte ceva, la pasapoarte, la magazine, care acum sunt cam pustii. Prin satele din jurul Bacaului se pregatesc sarbatori câmpenesti pentru ei. La oras, banii lor sunt contabilizati. Un primar e bucuros ca iI vin cosatenii acasa, ca numai in augustul trecut a incheiat 33 de casatorii, iar in restul anului doar sase. Si totusi, “italienii” nostri mereu grabiti si agitati, in cautarea a ceea ce România nu le poate oferi dau semne ca vor sa se linisteasca. Iar România, in continuare, nu este pregatita sa le ofere nici lor, nici noua, mai nimic.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ