„Tatal meu mi-a transmis dragostea pentru camera video”

5


– O pasiune care a trecut de mult obiectivul camerei

Duminica, 21 august, implineste 20 de ani. Este absolventa a Institutului de Grafica si Comunicatii din Torino, acolo unde s-a specializat in grafica, publicitate, fotografie si cinematografie, din punct de vedere tehnic, institutul fiind singurul din Italia care are aceste specializari. Acum este colaborator la Terra Nostra Sky (televiziune italiana-n.r.), iar de doi ani este corespondent international la Prima Tv.

Este doar o parte din CV-ul Danielei Fundulea, originara din Bacau, care a plecat in Italia cu mama ei de când era in clasa a V-a. „Am facut clasa a VI-a si a VII-a acolo, dupa care am cautat strict acest institut pentru aceste specializari”, ne-a spus Daniela, care a precizat ca avea o baza in aceasta directie inca din tara, unde putem spune ca a practicat meseria de cameraman, având in vedere ca tatal ei, Marius Fundulea, este consacrat in aceasta meserie, fiind cameraman si corespondent la mai multe televiziuni nationale.

Daniela ne-a povestit despre sistemul in care a studiat, despre teoria pe care a invatat-o si despre practica pe care a desfasurat-o inca din anul III de institut, având privilegiul sa lucreze alaturi de profesionisti in domeniu din marketing, fotografie si arta cinematografica. „In Italia este un sistem foarte interesant.

Firmele cu un buget redus, care nu-si permit sa apeleze la o casa de productie, vin si ne dau noua, elevilor, o tema. Dintre toate lucrarile se alege cea mai buna, se plateste si se publica”, ne-a marturisit tânara, care ne-a povestit si una din „pataniile” ei, când a aplicat o metoda mai „româneasca” pentru un efect maxim.

 „Tatal meu mi a transmis dragostea pentru camera video”

„A trebuit sa facem fotografii la un parfum. Toti colegii mei au venit cu fel de fel de idei. Atunci am luat sticla de parfum, am dus-o la gura si am expirat aer cald pe ea. Clientul s-a cam suparat pentru ca a crezut ca-i scuip produsul. I-am explicat ca nu doream decât sa obtin efectul de sticla aburita, cu broboane, si când a vazut pozele a ramas placut surprins. Pozele mele au fost cele mai bune”, ne-a povestit Daniela.

Talent cu radacini in copilarie

Intrebata de când are aceasta pasiune pentru camera, tânara ne-a dezvaluit ca totul a inceput pe la vârsta de 6-7 ani, atunci când a inceput sa mearga pe teren impreuna cu tatal ei.

„Inca de micuta am fost prezenta la evenimente, din pacate nu din cele mai fericite. Am asistat la accidente, multe dintre ele soldate cu morti. Am vazut tot felul de imagini care pe oamenii simpli ii ingrozesc. Pe mine toate aceste intâmplari m-au intarit, iar astazi pot filma orice”, ne-a mai spus tânara.

La inceput a tinut microfonul, lucru de care s-a plictisit destul de repede. Isi dorea mult mai mult. Fiind alaturi de tatal ei in teren a descoperit practic dragostea pentru camera video. In timp ce filma la diferite evenimente, a aparut si pasiunea pentru fotografie, pentru ca, asa dupa cum spune Daniela, „filmarea este foarte mult bazata pe fotografie. Daca ai ochi pentru una, automat ai si pentru cealalta”, precizând ca nu poate sa spuna ca una din cele doua ramuri ar fi preferata ei, din punctul ei de vedere fiind complementare.

I-a corectat pe profesorii de la examen

Ducând totul mai departe, tânara ne-a dezvaluit ca anul acesta a inceput sa se specializeze in filmatul cu drona, in aceasta perioada studiind acasa, in Bacau, alaturi de tatal ei, probabil cel mai bun profesionist in filmatul cu drona din zona noastra.

In cei opt ani de când e plecata din tara, in fiecare vara vine acasa sa se specializeze alaturi de tatal ei, pentru ca in scoala se invata mai mult din punct de vedere teoretic iar practica era ceva mai depasita. Marius Fundulea este foarte priceput la detaliile tehnice si lucreaza numai cu aparatura de ultima generatie. Toate aceste lucruri au facut ca Daniela sa fie privita cu alti ochi de catre profesorii ei. „La examenul de absolvire ne-au dat un test tip grila in care ne cereau o formula de lumini pentru contre-jour.

 „Tatal meu mi a transmis dragostea pentru camera video”

Testele grila erau alcatuite in urma cu vreo trei ani iar echipamentele evolueaza. Asa ca a trebuit sa le corectez eu testul si sa le spun ca nu se mai foloseste ce scriu ei acolo. Iar profesorii au recunoscut asta, eu fiind singura care am facut aceasta precizare”, si-a amintit Daniela zâmbind.

Primul contract cu o televiziune, chiar in ziua in care a implinit 18 ani

La discutia noastra a participat si Marius Fundulea, tatal Danielei, de la care am aflat ca este foarte mândru de realizarile fiicei sale. De altfel, l-am rugat pe Marius sa ne relateze despre inceputurile carierei ficei sale.

„Când era prin clasa a V-a, m-am trezit cu un filmulet facut de ea, film care ne-a surprins pe mine si pe membrii familiei, pentru ca eram criticati. Apoi, când venea in vacanta o luam cu mine, iar la un moment dat am inceput sa o las pe ea sa filmeze. Atunci când suna telefonul, la orice ora din zi si din noapte, nu stiu cum facea ca o gaseam pregatita lânga masina”, isi aminteste Marius Fundulea, tatal Danielei, care a continuat cu povestirea, spunându-ne cum a ajuns la un training programat de Prima Tv la care au participat peste 40 de cameramani.

Pe drumul pâna la locul de desfasurare a activitatii organizate de televiziunea din capitala, Daniela si tatal ei au fost martori la un accident rutier pe care tânara l-a surprins pe pelicula, transformând evenimentul intr-un subiect de televiziune. Imaginile au fost urmarite de cei care au predat la training si si-au dat seama ca acele imagini nu sunt „opera” nici unui cameraman de-ai lor.

Atunci sefii i-au propus Danielei sa lucreze la Prima Tv, tânara primind contractul exact in ziua in care a implinit 18 ani, fiind numita corespondent international pentru televiziunea centrala in Italia. De atunci a filmat la tot felul de actiuni, dar cele mai importante au fost cele din timpul alegerilor prezidentiale de anul trecut, Daniela fiind in permanenta in mijlocul evenimentelor de la Torino. „A filmat foarte bine, dar, inconstient. Adica nu s-a gândit nici o secunda ca se expune unor pericole. Daniela a surprins niste imagini care nu vor fi difuzate niciodata”, ne-a spus Marius Fundulea, care ne-a precizat ca la Torino au fost batai crunte iar Daniela chiar a fost lovita cu o sticla in zona capului.

Si viitorul suna bine

In viitorul imediat, Daniela va urma cursurile Facultatii de Tehnologie si Inovatii Tehnologice, sectiunea Jurnalism, din Torino, cursuri care vor dura 3 ani plus inca doi ani pentru „magistrala”, un echivalent al masteratului de la noi. Tânara nu este prea hotarâta cu privire la viitorul ei.

Ce stie sigur este faptul ca in continuare va lucra pentru televiziunea din Italia, dar va intra si in casele românilor, telespectatori de Prima Tv , pentru care va transmite cele mai importante informatii de la Torino. In paralel, isi propune si sa lucreze in cadrul scolii pe care a absolvit-o ca asistent de laborator a profesorilor de fotografie si cinematografie. In acelasi timp, Daniela ne-a marturisit ca atunci când este plecata la Torino ii este cel mai dor de fratii ei, Rianna si Ianis, care si ei, la rândul lor, calca pe urmele tatalui lor, etalându-si deja pasiunea si inclinatia spre film si fotografie.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. Nu mai sunt oameni care sa se priceapă cu adevărat la filmări. Dacă ai acest hobby fa totul ca sa afli toate noutățile din domeniu și sa fii cea mai buna.Ai Noroc ca îl ai pe tatăl tău exemplu.Succes!

  2. Nu pot sa spun decit felicitari….iti doresc ca toate visele sa tii se implinesca…parintilor de asemene le spun felicitari,mai ales mamei tale care te-a sprijinit mereu.

  3. Felicitari Dani! Multe realizari, multe succese si tot binele din lume iti dorim! Toata dragostea noastra si gandurile noastre bune speram sa-ti fie de folos! Pentru noi importante e sa fii tu bine si sa urci pe scara vietii…. Parintii anonimi sunt totdeauna cei mai buni si cei mai apreciati. Ei nu au nevoie de publicitate. Toata dragostea nostra.PAPI SI MAMA!

LĂSAȚI UN MESAJ