Taranul si gologanul

0

Aer curat, mâncare sanatoasa, tihna, greieri susurând in iarba de sub fereastra. Un aer bucolic la care râvnesc amarnic majoritatea orasenilor nascuti si crescuti intre betoanele blocurilor. Si ce strasnic ar merge un pui de tara, grasuliu, facut la ceaun, cu mujdei, mâncat cu mâna, sub copertina de vita de vie, alaturi de un paharel de vin rosu aburind de racoarea beciului de unde a izvorât.

„Ma duc la tara sa imi umplu portbagajul cu de-ale gurii, ca taranii au de unde sa îmi dea”, îsi spune, cu suficienta, omul muncii de la bloc. Inghesuit in universul apartamentului sau din prefabricate, dominat de televizorul plin cu stiri despre Monica Columbeanu, nu are nici o conexiune cu lumea reala a satului.

E o distanta mare de la oras la tara, infinit mai mare decât se vede pe borna kilometrica. Oraseanul pofticios de mâncare bio nu isi poate ridica privirea din blidul in care amusina, fiindca daca ar face-o, ar vedea mâinile taranului, brazdate adânc de munca. De fapt, mintea sa le ascunde imaginea sub multumirea de sine.

Zilele trecute, taranii s-au rarit brusc din piete. Le trebuie certificate de producator, sunt pusi pe drumuri dupa hârtii. Dar daca ar fi vorba, nimeni nu le-ar multumi ca si ieri, si astazi, si cât i-or mai tine puterile, aduc pe tarabele din piata rodul pamântului pe care l-ar scormoni si cu mâinile goale, doar-doar sa scoata cele necesare traiului.

In schimb, au certificate de producator barosanii cu ghiuluri de aur, care, chipurile, au trudit din greu sa puna pe tarabe cirese cu 100 de lei kilul. Ei nu au lipsit din piete, cât taranii s-au strofocat sa obtina hârtiile fara de care ar fi primit amenzi pe care nu le-ar fi putut duce nici daca ar fi vândut un vagon de patrunjel.

Prinsi in mrejele unor legi care parca vor sa ii tot afunde, oamenii îsi urmeaza totusi destinul: muncesc zi-lumina, îsi achita facturile la curent, impozitele, cumpara rechizite si papuci de mers la scoala pentru copii, se îmbolnavesc, se insoara.

Din ce bani fac toate astea, numai ei stiu. Vând vinul din beci, vând vitelul, vând cartofi, nucile puse la pastrare. Taranii indura, fiindca nu au unde sa isi strige nemultumirile, nu fac marsuri de protest. Ei pun mâna pe sapa si se roaga Cerului si Pamântului sa le dea recolta buna, sa aiba din ce trai.

Producatorii cu ghiul le stabilesc preturile la piata. Si cu toate astea, taranii rezista, isi achita zeciuiala boierimii de veac nou, iar crapaturile din palme li se tot adâncesc.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ