Strada „G-ral Eremia Grigorescu” a ajuns depozit de gunoaie

0


Se spune ca nicio veste este o veste buna, insa nu se potriveste si atunci când vorbim (iar) de strada Salciei. Acum o luna, Primaria Bacau, prin vocea viceprimarului Vasile Tescaru (vezi “Locuitorii de pe strada Salciei au ajuns la capatul rabdarii” – Desteptarea – 26 iulie 2015), anunta ca, dupa rectificarea de buget, vor incepe (in sfârsit) lucrarile de modernizare totala a strazii: apa, canalizare si asfalt.

Am trecut zilele acestea pe Salciei: nici picior de constructor, oamenii scot apa cu pompele (folosita doar la spalat), multe locuinte au grupul social in curte, apa menajera se scurge in pânza freatica, iar pe caldurile din iulie si august aproape nu se poate respira. Pentru ca oamenii sa nu mai inteleaga nimic, printr-un comunicat al Primariei, semnat de Ionut Tomescu, purtator de cuvânt, se aduce la cunostinta bacauanilor ca, in cel mai scurt timp, vor fi demarate lucrarile de canalizare si pe Salciei.

Nimic despre apa, nimic despre asfalt. Mai sunt doua luni bune de lucru (august, sa zicem, este ocupata cu “preparativele”), din septembrie pornesc lucrarile, la sfârsitul lui octombrie cei de pe Salciei ar putea fi fericiti. Mira-m-as!

Numele Eroului de la Marasesti, aruncat la margine de oras

Din strada Salciei, intram pe strada G-ral Eremia Grigorescu, paralela cu canalul de fuga, care iese, dupa ce se intâlneste cu o strada„“subordonata” – „Cpt. Nicolae Draghici”, in Calea Romanului. Drumul – ca nu-i inca strada -, ce poarta numele Eroului de la Oituz si Marasesti, este neasfaltat, nu are canalizare, ca sa nu mai vorbim de apa potabila. Parca-i un facut, toate numele mari, importante pentru tara sau Bacau, carora li s-a atribuit o strada in oras, au fost aruncate la margine, in toate punctele cardinale.

Generali, capitani, poeti, fosti primari, artisti, populeaza extremitatile unor cartiere, drumuri prin lanurile de porumb etc, subiect asupra caruia voi reveni intr-o editie viitoare a ziarului. Dupa ce i-a batut pe nemtii lui Mankensen, celebrul „spargator de fronturi”, generalul Eremia Grigorescu, autorul devizei „Pe aici nu se trece!”, a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazu” (doar patru generali au primit acest ordin), numit apoi ministru de razboi, functie detinuta pâna la moarte, in 1919.

Generalul a fost invins de nesimtirea „ostasilor” din administratie

Cine a avut ideea sa denumeasca un drum, plin de gunoaie, resturi de materiale de constructii, betoane, lemne, basculate de niste nesimtiti, pe margine sau pe locul viran, care au creat un peisaj dezolant, ar trebui sa-si puna cenusa in cap. Imaginile pe care le-am surprins sunt sugestive, pentru a sensibiliza (trezi) autoritatile locale. Imi spunea un locuitor de pe aceasta strada ca nu intelege ratiunea pentru care, unele strazi (cu tot cu locuitori) sunt, in strategia primariei, de rangul III-IV, trecute la si altele, care sunt nominalizate an de an in programele de investitii, dar nu ajung niciodata, cu toate promisiunile, sa si fie modernizate.

Pe margine sunt depozitate tone de gunoi de grajd, fiare, moloz, caramizi. Tot in zona exista si un luciu de apa, care a fost odata folosit, acum degradat, acoperit de stufaris. Prin alte tari, prin alte orase, un asemenea loc ar fi o mana cereasca, un dar, pentru oameni. Nu insa si la noi, care nu stim sa pretuim ce ne-a dat natura. Distrugem, de vreo 25 de ani nu ne mai opreste nimeni si nimic din furia asta paguboasa. Asta se intâmpla, pe o parte si pe alta a strazii ce poarta numele unui mare patriot, a unui Erou din Primul Razboi Mondial. Pacat, imi spune un cetatean, daca generalul artilerist ar mai fi mai trait, ar fi pus câteva tunuri in pozitie de tragere: azimut Primarie!

Dintr-o informatie primita, pe 7 august, de la Primaria Bacau, aflam ca pe strada „G-ral Eremia Grigorescu” vor incepe, „in perioada imediat urmatoare, lucrarile pentru canalizare, care fac parte dintr-un proiect mai mare, care prevede executia de asemena lucrari pe 45 de strazi din Bacau, data de finalizare a tuturor fiind luna decembrie 2015.” Ar fi un inceput, insa standardele europene sunt mult mai ridicate (severe), atunci când este vorba de asigurarea, pentru toti cetatenii, a unui nivel de trai si civilizatie sanatos, securizat igienic si sanitar.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ