Stănișești: Trei copii au murit într-un incendiu

3

Trei frați cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani au murit arsi de vii într-un incendiu care s-a produs în satul Slobozia Nouă din comuna băcăuană Stănișești.

Nenorocirea s-a petrecut ieri dimineaţă, în satul Slobozia Nouă, din comuna Stănişeşti. Trei fraţi, Denis (7 ani), Gabriela (8 ani) şi Georgiana (9 ani) au ars de vii în casa care a fost cuprinsă de foc. Erau singuri la acea oră, părinţii fiind la un vecin, unde tatăl ar fi aşteptat o maşină să-l ducă la muncă, iar soţia îl însoţea că să ia banii trimişi de patron şi să se întoarcă acasă.

În urma lor s-a declanşat însă un puternic incendiu, din care niciunul dintre cei trei copii nu a scăpat cu viaţă. „M-am trezit de la 5.00 şi am venit aici la un vecin să aştept patronul să mă duc la muncă. A venit şi soția cu mine că trebuia să-mi lase 500 de lei şi ea să ducă banii acasă, să ia de mâncare. Când ne-am trezit, a aprins o lumânare şi a uitat-o aşa pe şifonier şi de acolo a luat foc tot”, spunea Nicu Gichir, tatăl copiilor.

„Noi eram aici şi chiar am văzut că trece maşina de pompieri. O femeie ne-a zis că arde la noi şi că au ars copiii”, spunea şi mama acestora. Vecinii au fost cei care au văzut flăcările mari şi au alertat autorităţile. Până să ajungă pompierii ei au încercat să intre după micuţi, dar nu au putut, toată camera fiind cuprinsă de flăcări. „Pe mine m-a anunţat un băiat de aici din sat să merg că arde casa fratelui meu. Când am ajuns erau flăcări mari. Ei erau plecaţi şi copiii erau în casă, dar nu se putea intra că era incendiu puternic”, povestea şi Maricica Bâcu, mătuşă.

„Erau nemâncaţi, amărâţi, vai de ei. Noi am auzit cu pocnea internita şi am crezut că se joacă copiii, dar când am ieşit se vedeau flăcările. S-au dus şi au dat drumul la uşă dar nu puteau să intre”, spunea o vecină. Abia după intervenţia pompierilor focul a fost stins, iar când au intrat în cameră, cele două surori şi fratele lor erau carbonizaţi. Fetiţa cea mică era căzută lângă pat şi se presupune că ar fi încercat să se salveze.

Oamenii din sat spuneau că părinţii nu prea aveau grijă de copii şi n-ar fi fost prima dată când îi lăsau singuri.

„Nu aveau grijă de copii. Ei plecau şi aşa îi lăsau ca şi acum. Ei probabil dormeau, s-a iscat incendiul, s-au intoxicat de la fum şi n-au mai putut să se mişte”, spunea un localnic. În urma acestei tragedii, procurorii au început deja o anchetă.

„Deocamdată sunt cercetările preliminare. Facem cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, fiind vobra despre trei victime, toţi minori care au fost lăsaţi în casă singuri de părinţi”, a declarat procurorul Felix Bănilă, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului. În centrul anchetei sunt cei doi părinţi. Aceştia mai au un copil de 3 ani, care se află într-un centru de plasament.

De la începutul acestui an, în judeţul Bacău, alţi cinci copii, cu vârste cuprinse între 4 luni şi 2 ani şi 8 luni, au murit în două incendii produse în localităţile Parava şi Valea Seacă. Şi aceştia au fost lăsaţi nesupravegheaţi.

„Am intervenit cu cinci pompieri militari, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului s-a constatat că incendiul se manifesta violent la acoperişul casei şi în interiorul acesteia, pe o suprafaţă de aproximativ 25 mp. Din nefericre, în urma incendiului au rezultat trei victime, de 7, 8 şi 9 ani. Din primele cercetări a reieşit faptul că a fost lăsată o lumânare în încăpere.”

cpt. Ionuţ Hâncu, ofiţer Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ