Doi oameni de afaceri au fost trimisi in judecata, fiind acuzati ca ar fi promis un milion de euro unui functionar din Primaria Bacau ca sa intervina pentru a incredinta contractul de construire a noii Sali Polivalente unei asocieri de firme.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

ANGHEL CODRIN, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență,

MUNTEANU VASILE, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În zilele de 14 și 16 mai 2011, inculpatul Anghel Codrin, cu ajutorul lui Munteanu Vasile, i-a promis unui martor denunțător, funcționar public din cadrul Primăriei municipiului Bacău, suma de 1.000.000 euro pentru ca acesta să-și exercite influența asupra membrilor comisiei de evaluare a ofertelor privind atribuirea unui contract de achiziție publică de lucrări „Construire Bază Sportivă – Sală Polivalentă a Sporturilor Municipiul Bacău”.
De asemenea, martorul denunțător trebuia să-i determine pe membrii comisiei să desemneze câștigătoare oferta formulată de către o asociere de firme și în consecință contractul de lucrări să-i fie atribuit acesteia.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău, cu propunere de a se menține măsurile preventive luate în cauză.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

9 COMENTARII

  1. De ce nu dati si numele denuntatorului si il dati numai pe cel al inculpatilor? Dati si numele denuntatorului, ca sa stim si noi cui au vrut sa dea spaga si cui au promis?!…E tot Stavarache sau e altul?….De ce voi, presa, il protejati pe denuntator?…Sau va este si voua frica de DNA?…sau vi s-a impus sa nu dati numele denuntatorului?…Corect ar fi sa ne dati si noua numele denuntatorului, ca sa stim si noi pe cine platim din banii nostri la primarie!….

    • Atunci ar fi interesant sa ne tineti la curent si sa ne spuneti si noua, carui functionar de la primarie (angajat al statului, platit din banii nostri, ai cetatenilor) i s-ar fi putut promite suma de 1 milion de euro!!!?? E o suma imensa, aberanta si cred ca asa ceva nu se putea promite oricui. Tare interesant ar fi sa aflam numele acestui functionar. Asteptam sa ne tineti la curent. Va multumesc.

  2. martorul denuntator este ovidiu popovici,secretarul primariei.este acceasi persoana care acum citiva ani primea spaga o sacosa cu aur.sa vada si bacauanii care este echipa lui stavarache si cu ce sa ocupa. spaga spaga spaga.cecetarile continua. veti afla lucruri incredibile.

  3. Interesanta atitudinea cititorului de mai sus, probabil este suparat ca denuntatorula refuzat milionul de euroi si a ciripit. Pai bravo lui, asta merita un premiu, in SUA i s-ar fi dat bani grei ca rasplata din partea statului. Iar numele nu e important, pentru ca poate ca astfel, daca nu se stie cine e, mai pica vreun nenorocit care da spagi pentru contracte. Problema nu este numele denuntatorului, ci dimensiunile furturilor din banul public, pentru ca sa dai un milion spaga inseamna ca te pregatesti sa castigi cel putin doua milioane in plus fata de cat face lucrarea, ca sa recuperezi spaga si sa-ti iei si tu macar un castel, colo. Nu numele denuntatorului este important, ci al famililor lui Anghel si Munteanu, mai precis ale nevestelor, care precis stiau ca barbatul a platit un milion din casa, cu titlul de spaga. Si daca stiau, inseamna ca si ele sunt niste infractoare nenorocite, in loc sa isi tempereze barbatii, au pus botul si se gandeau hulpave la voiajele de la Paris, pe banii prostilor.

  4. Interesante puncte de vedere, ale cititorilor si cetatenilor Bacaului.
    Bravo, s-a desteptat lumea si la noi.
    Cred ca ar fi bine ca functionarimea spagara si platita din banul public, adica din truda noastra,sa fie judecata public si sa fie filmate procesele, ca sa stie toata lumea cu cine avem de-a face pe viitor.

  5. Stimate cititor istet, din cate am citit nu a dat nimeni 1 milion de euro, ci doar ar fi promis acel Anghel( asa spune articolul), nu? …De ce inventati? Eu vad ce citesc aici și cred ca am citit bine. Apoi, eu mai am o problema: din articol reiese ca evenimentul s-a petrecut undeva prin 2011!…Cum se face ca abia dupa 3 ani aflam treaba asta? Apoi, una e sa promiti ( daca o fi adevarat) și alta e sa si faci acest lucru. Ceva e legat cu ață albă. Eu aș fi cu ochii pe toți funcționarii publici de la nivel inalt . Daca acel functionar era un om onest si curat, nimeni nu ar fi indraznit sa-i faca vreo propunere. Asta e clar.

  6. Va vad oameni cu carte si multa judecata poate imi spuneti cine a gresit : gogomanii care au venit si i au zis functionarului ca daca le aranjeaza morisca primeste un milion de euro sau fraieru de functionar ca nu a luat banu ?

LĂSAȚI UN MESAJ