19 martie 2024
EvenimentȘedința Ordinară a Consiliului Județean

Ședința Ordinară a Consiliului Județean

Consilierii județeni băcăuani s-au reunit luni, 29 mai 2017, de la ora 10.00, în ședință ordinară. Pe odinea de zi a ședinței desfășurate, în Sala Mare a Palatului Administrativ, s-au aflat un număr de 25 de proiecte, ce au fost supuse dezbaterii și aprobării forului legislativ băcăuan.

Invitat special al acestei ședințe a fost profesorul universitar doctor Nicolae Țarălungă, de la S.C. IHS ROMANIA SRL, care a făcut o Informare privind stadiul Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Bacău în orizontul de timp 2009-2021, document necesar coordonării consiliilor locale din județul Bacău în vederea realizării serviciilor publice de interes județean și a realizării de parteneriate cu instituții cheie ce contribuie la dezvoltarea economico-socială a județului.

Următoarele două puncte pe ordinea de zi au avut un subiect comun, și a vizat unele schimbări în formula legislativului județean. Astfel, consilierii județeni au luat act de vacantarea mandatului de consilier județean al doamnei Coșa Maricica Luminița, care a devenit prefect de Bacău și au votat validarea mandatului de consilier județean al domnului Popescu Adrian.
Printr-un Proiect de hotărâre au fost instituite și acordate premii pentru elevii și profesorul îndrumător, membri ai Cercului de Astronomie “Meteor” Bacău, care au obținut performante deosebite la Concursul National de Astronomie și Astrofizică – Voroneț, 2017.



Au mai fost aprobate parteneriatele dintre Județul Bacău și Asociația Județeană de Fotbal Bacău, în vederea cofinanțării proiectului “AJF-MOBIL, MINGEA E ÎN TERENUL TĂU”, precum și asocierea Județului Bacău cu Federația de Minifotbal din România pentru organizarea și desfășurarea proiectului “FESTIVALUL MINIFOTBALULUI ROMÂNESC”. ce se va desfășura în perioada 10-15 iulie 2017, în Bacău, în zona Sălii Sporturilor.

De asemenea, au mai fost aprobate criteriile și obiectivele de performanță, actualizate, ale președintelui executiv și ale membrilor Consiliului de Administrație al R.A. Aeroportul International “George Enescu”, pentru anul 2017, precum și organigrama și statului de funcții la Biblioteca Județeană “C.Sturdza” Bacău.

În domeniul Asistenței sociale, au fost aprobate stabilirea costurile medii anuale pentru finanțarea serviciilor sociale destinate protecției și promovării drepturilor copilului și ale persoanei adulte cu handicap, precum și a contribuției consiliilor locale la finanțarea acestor servicii, pentru anul 2017. Tot în cadrul acestui capitol, au mai fost aprobate Proiectul de hotărâre privind aprobarea actului adițional la Contractul-cadru de asociere privind finanțarea activității de protecție de tip rezidențial a persoanei cu handicap, pentru anul 2017, Planul de acțiune al Direcției Generale de Asistenta Socială și Protecția Copilului Bacău pentru anul 2017, precum și Planul de Restructurare al Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatria Răcăciuni și Planului de Restructurare al Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Comănești.

Un alt proiect a vizat preluarea temporară a unor bunuri aferente proiectului “Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău”, precum și unele măsuri pentru modificarea corespunzătoare a redevenței aferente.

Au mai fost aprobate cofinanțarea proiectelor “Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bacău” și a proiectului “Fazarea proiectului Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bacău”.
De la capitolul investiții nu a fost omis Spitalul Județean de Urgenta Bacău, care a primit girul aleșilor județeni pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, faza DALI, pentru obiectivul de investiții Reparații capitale Stație de pompare și rezervoare de apă, înlocuire echipamente tehnologice instalații apă, incendiu și executare rezervor nou.

Un alt proiect important a vizat modalitatea de acordare a finanțărilor nerambursabile pentru activități nonprofit de interes public județean.

La finalul ședinței, președintele al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Bacău, dl Vasile Humulescu, a prezentat o Informare privind eficienta serviciului polițienesc în asigurarea climatului de siguranță publică pe primele 3 luni ale anului 2017 și realizarea indicatorilor de performanță minimali recomandați în Planul Strategic pentru acest an.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri