Secvențe din Theaterstock – Cum vă place

0


Un festival de această amploare și diversitate de genuri este ca o masă îmbelșugată, ca un banchet (în sensul spiritual al cuvântului) din care fiecare își poate lua ceea ce-l interesează, ceea ce știe că-i pe gustul său, că-i place. Nimic nu e impus, nimic nu-i obligatoriu. E o zonă fără restricții de „circulație”.

În care poți să te aventurezi, lăsându-te sau nu cucerit de ceea ce vezi și auzi. Sunt spectacole accesibile unui public larg, doritor și iubitor de teatru, dar care vrea să se distreze, deconecteze, și sunt spectacole grele, complexe, cu înlănțuiri de metafore teatrale, cu un complicat eșafodaj polisemantic, etc.

Nu am să mă încurc în termeni de strictă specialitate, așa cum ar cere chiar o frugală incursiune în teritoriul atât de special al teatrului lui Silviu Purcărete, ce vreau să spun este doar faptul că, din nefericire, spectacolul său cu „O furtună” după Shakespeare a fost total dezavantajat de spațiul în care a fost jucat, Teatrul de vară. Așa că părea aproape altceva, greu de înțeles, multe din imaginile superbe, mult din jocul actorilor, pierzându-se ca într-un hău.

Ca să pătrunzi sensul acestui spectacol ar trebui să cunoști particularitățile universului acestui regizor fascinat de imagine, de vizual, să-i fi văzut celelalte mari spectacole create pînă acum. Pentru că astfel ai recunoaște prelungiri din „Faust”, obsesiile lui Purcărete, citatele din el însuși, obiectele care-i populează universul: cărțile, geamantanele, bastoanele, dulapul magic, păpușile. Despre lumea lui Purcărete, despre stilistica lui personală s-au scris cărți, spectacolele lui sunt analizate, decriptate în cronici laborioase, lungi comentarii aplicate, aprofundate eseuri. Fără un bogat bagaj cultural nu ai cum să „prizezi” un astfel de teatru.

Apoi, fiecare dintre cei care au citit Shakespeare are în minte un spectacol al său. Spun asta pentru că am văzut mulți spectatori dezamăgiți în așteptările lor sau chiar părăsind sala, la „O furtună”. Teatrul fiind viu, produsul său artistic este nesigur și evanescent. De aceea nu găsești două reprezentații la fel, și nu există un autor unic (teatrul fiind o artă colectivă), unul care să controleze calitatea unei reprezentații și să răspundă de ea. Receptarea unui act artistic este una pur subiectivă, și nimeni nu are dreptul să impună altuia modul său de a vedea și de a simți. De aceea, tot Shakespeare avea adreptate spunând:

Cum vă place, lăsând fiecăruia libertatea de interpretare a lucrurilor. Eu, de pildă, mărturisesc că nu mă dau în vânt după versiunea lui Silviu Purcărete la „Furtuna”. Din punct de vedere vizual, dar cu niște imagini în sine, are o anumită putere de seducție, dar sunt multe alte lucruri din visul coșmaresc al lui Prospero care nu mă seduc.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ