Să vină un an mai bun peste noi!

O sorcovă cu ispite, preluate din înțelepciunea populară, transmise prin graiul acesta dulce românesc, ca vorbe de duh, zicători și proverbe. Să pornim curați spre vremurile care vin, aducându-ne aminte că „o mână spală pe alta și amândouă spală fața”!

Ce-ar fi dacă de acum, stânga și cu dreapta și-ar alipi degetele, asemeni celor zece porunci biblice, și-n căușul acestei magnifice împreunări, să arunce stropi de lumină pe obrazul țărișoarei noastre – cum o numea Nenea Iancu, greu supusă cosmetizărilor estetice. Doar toți politicienii i-au jurat credință. La noi „cine cântă în casă, găina sau cocoșul?”. La TVR se mai cântă încă imnul. E drept că telecomanda îl sare repde.

Vom vedea, acum, că nu le mai plătim abonamentul, dacă cele cinci minute nu vor fi înlocuite cu… publicitate. Asta e… cu promisiunea electorală. Ca și „calul de dar… să nu-l cauți la dinți”, clasa politică intrănd în categoria celor „nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”, formulare tare agreată de nomenclatura comunistă, care nu știa nici ea cum să se definească. „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”,pentru că „orice naș își are nașul!” cănd „unde-i lege nu-i tocmeală”.



Acuma, că „ban la ban trage și păduche la păduche”, dar și „calul moare de drum lung și prostul de grija altuia”. Așa că, rar și cu dicție… „dragi români!”, știți: „capul plecat, sabia nu-l taie”, dar ea are tot două tăișuri! Nu mai visați la schengen și la moneda în euro! Nu mai plecați în lume! „Noi nu ne vindem țara!”. Munciți, munciți și iar munciți, dacă visați prosperitate! Săraci și curați. Aleșii voștri vă veghează! Pentru că „nu aduce anul cât aduce ceasul” când „dai cu o mână și iei cu alta, dacă nu cu amândouă”. Iar „Speranța va pieri ultima!”.

Acum e puțin… în vacanță. Important e să fim sănătoși și, privind în conștiința noastră, să ne gândim că merităm… Un an mai bun să vină peste noi!

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"