Consilierii locali ai orasului Comanesti au avut in ultimul timp pe agenda de lucru numeroase proiecte de hotarâre si doresc ca acestea sa prinda cât mai curând contur. Astfel, prin accesarea Programului Operational Regional 2007 – 2013 (Axa prioritara 5 – Dezvoltarea durabila si promovarea turismului), se doreste realizarea la Comanesti a unui centru de agrement.

Valoarea totala pentru realizarea acestui centru este de 20.411.564 lei din care contributia proprie a Consiliului Local Comanesti este de 10.968.612 lei. Pentru viitorul centru de agrement consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate si indicatorii tehnico – economici ai investitiei.
„Acest centru de agrement va fi amenajat lânga stadion.

Centrul va cuprinde o sala pentru desfasurarea mai multor activitati, un strand pentru adulti si un strand pentru copii precum si o baza de agrement. De asemenea, in zona Podei – Galion dorim ca sa cream un alt loc de agrement. Aici va fi un parc si se va amenaja corespunzator zona pentru organizarea si desfasurarea activitatilor cultural – sportive, a festivalurilor artistice si a altor manifestari similare” – a declarat primarul orasului Comanesti, Viorel Miron.

O noua piata

La Consiliul Local Comanesti a fost actualizat si completat si Studiul de fezabilitate pentru investitia Constructie Hala Piata Centrala Comanesti. „Dorim ca la Comanesti sa avem o piata la un standard deosebit, in care sa oferim servicii moderne de comert, atât pentru producatorii individuali cât si pentru societati comerciale.

De asemenea, dorim si ca sa atragem un numar cât mai mare de producatori agricoli si vom oferi acestora toate conditiile de cazare, boxe in subteran pentru depozitarea marfii aduse la vânzare. Odata cu constructia halei se va amenaja in aceeasi zona si o parcare subterana”, a spus edilul orasului, Viorel Miron.

Un alt proiect de hotarâre aprobat de Consiliul Local Comanesti este cel privind accesarea prin Programul Operational Sectorial, Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritara 2 (Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii). Prin acest program ce vizeaza tranzitia elevilor de la scoala la viata activa, Primaria orasului Comanesti intentioneaza sa incheie parteneriate de colaborare cu firme din zona astfel ca elevii sa fie initiati in ceea ce priveste conditiile de pe piata muncii.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ