Prin ruinele transportului feroviar

0
Maidanezul din Gara Bacau / Foto: Ovidiu Pauliuc


– o calatorie cu trenul de noapte de la Bacau spre nordul tarii este o aventura pentru oameni temerari – 180 de kilometri in cinci ore

Gara din Bacau este prezentata pe un site de prestigiu ca fiind una dintre cele mai aglomerate din tara. Nu este deloc asa, cel putin la ora 4 dimineata. O ora la care, a lua trenul spre Suceava, de exemplu, este o aventura nefericita.

De la primul pas in cladirea garii primesti si prima palma. Totul miroase ca intr-un closet public, iar pardoseala este atât de mizera, incât ti se lipesc talpile. Pe scaunele amplasate ici-colo stau in asteptare câtiva calatori si nelipsitii locatari ai garii, oameni fara adapost. Stapân peste toate, postat strategic exact in mijlocul imensului hol, este un maidanez care din când in când tresare la piscaturile propriilor purici.

Pare inofensiv, dar si inconstient de faptul ca se adaposteste intr-o eurogara cu pretentii de modernitate. Ghinion: sistemul informatic de la casa de bilete este blocat, asa ca eliberarea legitimatiei de calatorie se prelungeste minute bune. Ca sa ajungi la peronul liniei 3, de unde pleaca trenul, nu ai alta cale decât sarind liniile, peste bolovanii colturosi din terasament, prin spartura gardului ce separa sinele.

Evident, o persoana cu probleme locomotorii nu are ce cauta aici. Becuri nu prea sunt, e semiintuneric, iar pâna rasare Soarele mai este o ora si ceva. Gura pasajului subteran se afunda intr-o bezna totala, de unde razbate miros pestilential, de parca ar fi respiratia grea a unui pântecos cu probleme mari de digestie. Peroanele sunt si ele sparte pe alocuri, printre sine cresc buruieni, aspectul e de parasire.

România post-atomica

Trenul personal Bacau-Pascani-Iasi, destinat mai ales navetistilor si studentilor, arata insa bine la prima vedere, iluminat bine, cu scaune comode tapitate in albastru. La toaleta e jale. Calatori putini la inceput, dar pe parcurs se tot urca. Vagonul prinde viata, dar si miasme de mezel, troscau, transpiratie, haine statute.

Se discuta despre agricultura, despre rude, despre serviciu, se bârfeste. Peisajul ce alearga pe lânga tren este, de multe ori, de epoca post-atomica: ruina, rugina, gari dezafectate si aproape demolate, plozi murdari aciuiati prin halte, rufe întinse la uscat, câmpuri de gunoaie. Si nu doar in garile mici, dar si la Suceava Nord, de exemplu. Cunoscuta si ca Gara Itcani, cladirea este o bijuterie a arhitecturii austriece, dar a fost lasata intr-o crunta paragina de catre CFR. Cladirea a fost construita de austro-ungari în 1869, iar acum este declarata monument istoric, desi cu greu mai poate fi recunoscuta maretia sa de altadata.

Mai sus de Suceava, traficul feroviar pe distanta Dornesti-Radauti-Putna-Nisipitu, prin niste locuri de basm, a fost suprimat. Nici nu se putea altfel, fiindca acolo “nasul” era stapân, si doar unul-doi “fraieri” dintr-un tren întreg îsi cumparau bilet. Gara Radauti, monument istoric, este acum moarta si balariile o acopera. A fost desfiintat si traficul pe linia Dornesti-Siret, pe lânga frontiera de nord, care fusese dat în folosinta pe aceasta ruta în urma cu numai 30 de ani. A murit si trenul de placere ce facea legatura între Suceava si Putna, o garnitura de epoca destinata turistilor. Probabil ca lovitura fatala data transportului feroviar, cel putin de la Bacau inspre nordul tarii, a fost, pe lânga furturi, nepasare si incompetenta, dezvoltarea agresiva a transportului auto de calatori.

Tartareata

Ultima linie ramasa in functiune mai sus de Suceava merge pâna spre frontiera, pe unde trec trenurile spre Moscova sau Kiev. Pentru români a ramas in trafic pe acolo doar un vagon automotor, de patru ori pe zi in timpul saptamânii si de trei ori in weekend. Tartareata nu are suspensii, așa ca daca stai pe osii, trebuie sa ai stomac de fier, mai ales ca si scaunele sunt dure, din plastic. Motorul face o galagie de nu te auzi om cu om, si cu toate acestea se vorbeste mult la telefoanele mobile, tipând. E curat, este cos de gunoi cu sac.

Calatorii sunt navetisti obositi, care fac poante aproape porcoase sau discuta despre prasit porumbul si alte treburi rurale. Uneori, vagonul ia viteza de zici ca sare de pe sine. Gara de capat e Dornești, la 11 km de vama. De la Bacau pâna acolo schimbi trei trenuri, daca mergi cu personalul. Un drum de 180 de kilometri, pe care in cel mai bun caz il faci in cinci ore.
CFR-ul era considerat cândva una dintre armatele tarii. Dar asta a fost in vremuri imemoriale.

Scara din perete

Se spune ca vechea gara a Bacaului a fost demolata într-o noapte din ordinul prim-secretarei Alexandrina Gainuse. Noua cladire a fost ridicata în urmatoarele 6 luni. Acum sapte ani, gara a fost modernizata cu sase milioane de euro, dar a cazut repede in paragina, din lipsa de interes si, mai ales, fonduri de intretinere.
Gara este celebra si pentru ca o scara impunatoare din holul principal se opreste brusc, intr-un zid, fiind astfel absolut inutila. De fapt, acolo ar fi trebuit sa fie intrarea intr-o sala de asteptare, dar autoritatile au considerat ca daca zidesc usa ii vor indeparta pe aurolaci si oamenii strazii.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ