Premiera la Ungureni: Se retrocedeaza lacul!

1


Ungureni este prima comuna din judet in care au fost eliberate titluri de proprietate pe luciul de apa. Pe vremuri, la Bibiresti, taranii detineau suprafete mai mari sau mici de pasune, insa au pierdut acele terenuri când a avut loc colectivizarea.

CAP-ul a construit acolo un iaz de irigatii care, ulterior, a fost populat cu peste. Dupa 1990, mostenitorii proprietarilor de pasune au cerut sa li se restituie proprietatile exact pe vechiul amplasament, dar nu au avut câstig de cauza.

„Documentatiile sunt intocmite inca de pe vremea prefectului Constantin Scripat, dar dosarele au stat in sertar la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara si in mandatul lui Gabriel Berca din cauza ca decizia era considerata de Guvernul PDL ca fiind una politica. Asa ni s-a spus! Primul titlu de proprietate a fost emis in mandatul lui Dorian Pocovnicu”, declara primarul Vasile Bibire.

Saptamâna trecuta, Comisia locala de fond funciar din comuna Ungureni, insotita de o grupa de jandarmi, s-a deplasat la iazul Bibiresti, unde proprietatile cetatenilor pe luciul de apa, a caror suprafata totala depasesc 65 de hectare, au fost delimitate pentru fiecare in parte. Proprietatile respective au fost marcate cu tarusi inscriptionati cu numele mostenitorilor. 

Pentru locuitorii din Ungureni a fost un motiv de mare satisfactie. „Pâna in prezent au fost emise 85 de titluri de proprietate, arata Vasile Bibire, primarul comunei. Urmeaza sa fie eliberate alte 25 de titluri care au documentatiile intocmite si inaintate Comisiei Judetene pentru Reconstituirea Dreptului de Proprietate.”

In afara de suprafata care face obiectul dosarelor de retrocedare, in rezerva Primariei Ungureni mai sunt inregistrate inca 19,64 ha de luciu de apa.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ