27 aprilie 2024
ActualitatePosibile imixtiuni in actul de justitie

Posibile imixtiuni in actul de justitie

Primarul Bacaului influenteaza deciziile instantelor de judecata?

Dupa ce primarul a anuntat in oficiosul personal – "Ziarul de Bacau" – ca Primaria ar fi castigat litigiul derulat impotriva Transport Public la Tribunalul Sibiu, avocatii municipalitatii, precum si secretarul Ovidiu Popovici, il contrazic pe Stavarache. Afirmatiile primarului ii pun, insa, intr-o lumina extrem de nefavorabila pe magistratii sibieni. De unde stie Stavarache cum se va transa un litigiu aflat inca pe rolul instantei de judecata?

Anuntul facut de primarul Romeo Stavarache in sedinta de joi a CL Bacau, potrivit caruia Primaria ar fi castigat litigiul cu Transport Public aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, a agitat spiritele in mediul adminstrativ bacauan. Atat avocatii Primariei Bacau, cat si secretarul municipiului – Ovidiu Popovici – au contrazis afirmatiile edilului. Acestia sustin ca litigiul privind constatarea legalitatii certificatului de proprietate a terenului de la Transport Public (str. Narciselor nr. 14 Bis) nu s-a finalizat si va avea urmatorul termen pe 5 septembrie. Asta, in conditiile in care oficiosul personal al primarului – Ziarul de Bacau – a decretat, pe seama afirmatiilor lui Stavarache, ca municipalitatea ar fi castigat procesul cu Transport Public. Litigiul nu s-a incheiat, insa declaratiile primarului ii pun intr-o lumina nefavorabila pe magistratii Tribunalului, primarul lasand de inteles – prin afirmatiile facute – ca stie dinainte rezultatul unui proces aflat inca pe rolul instantei de judecata.

„S-a solutionat… noaptea"



Petru Haratau, avocatul care apara in litigiul amintit CJ Bacau – institutia emitenta a certificatului de proprietate -, s-a declarat stupefiat de afirmatiile edilului. Haratau a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca procesul este departe de a se fi incheiat, mai ales ca decizia care ar putea fi luata luni de judecatori poate fi atacata, fara probleme, cu apel sau recurs.
"Nici vorba sa se-ncheie. Luni este termen. S-ar putea ca luni sa se solutioneze, dar de incheiat nu s-a incheiat dosarul. Chiar daca se judeca luni, exista calea de atac a recursului", a spus Haratau. Pe parcursul convorbirii telefonice avute cu jurnalistii Desteptarii, acesta s-a intalnit chiar cu avocatul ce reprezinta Primaria in dosarul de la Tribunalul Sibiu, Valentin Cozma.
"Acuma dau mana cu adversarul meu (n.r. – avocatul Valentin Cozma). Stai sa-l intreb. Cand s-a solutionat dosarul de la Sibiu?", a intrebat, in gluma Haratau. In replica, Vali Cozma a afirmat, ironic, ca litigiul s-ar fi solutionat "noaptea trecuta".
"Nu este solutionat dosarul, asa ca ce a aparut in ziar e obligatia lor de a da explicatii, dar nici vorba de solutionarea dosarului", a conchis avocatul CJ Bacau.
Celalalt avocat al Primariei Bacau, Liviu Ghioc, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca s-a aflat in concediu pe parcursul verii si nu a fost la curent cu mersul dosarului in instanta sibiana. Acesta a verificat starea dosarului in cadrul portalului instantelor de judecata din Romania. Potrivit lui Ghioc, procesul are termen luni, 5 septembrie, la Tribunalul Sibiu. "Portalul oficial al instantelor arata ca e termen pe 5 septembrie. Puteti verifica si dumneavoastra, sa vedeti cu ochii dumneavoastra. Litigiul nu este incheiat. Ce spun ziarele, stiti foarte bine, fiecare are interesele lui. Datele de pe portal sunt sigure, garantat suta la suta. Pana acum eu n-am vazut o greseala pe portalul instantelor de judecata", a dat asigurari Liviu Ghioc.

De unde stie Stavarache cum vor judeca magistratii de la Sibiu?

Romeo Stavarache a declarat la inceputul sedintei CL Bacau din 31 august ca Primaria va castiga litigiul impotriva Transport Public derulat la Tribunalul Sibiu. Edilul a facut, insa, o confuzie, reluata ca atare in propriul oficios. Stavarache a afirmat ca dosarul s-ar afla pe rolul Curtii de Apel Sibiu, or judetul Sibiu nu are Curte de Apel. “Avem ultima infatisare la Curtea de Apel Sibiu. Familia Sechelariu a incercat sa stramute procesul, dar din pacate au pierdut. Daca procesul continua si speram sa fie ultima infatisare, castigam acest teren”, a declarat Stavarache la inceputul sedintei amintite. Mai mult, primarul – sigur de victorie – a propus vanzarea terenului de la Transport Public dupa ce acesta va reveni in patrimoniul municipalitatii, in contextul in care la Tribunalul Sibiu se judeca legalitatea unui act administrativ si nu un drept de proprietate. Practic, daca magistratii sibieni vor anula certificatul de proprietate emis de CJ pe numele societatii Transport Public, terenul nu va trece la Primarie. In plus, conform declaratiilor avocatului CJ Bacau, decizia de la Tribunalul Sibiu – indiferent care va fi ea – poate fi atacata cu apel/recurs.
"Ei, nu s-a incheiat. Nu stiu ce scrie in articolul ala. N-am cum sa comentez atat timp cat n-am citit articolul si nu-l cunosc. Procesul nu s-a incheiat deoarece au fost facute cereri de stramutare de catre Transport Public, iar urmatorul termen il are pe 5 septembrie", a confirmat Ovidiu Popovici, secretarul municipiului.

Proces stramutat din Bacau din cauza simptomelor de ingerinta politica

In noiembrie 2010, Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) decidea stramutarea dosarului nr. 3950/110/2010, aflat – la acel moment – pe rolul Tribunalului Bacau. Potrivit incheierii nr. 4709 din 2 noiembrie 2010, judecatorii ICCJ au apreciat ca existau motive de banuiala legitima asupra faptului ca impartialitatea magistratilor bacauani putea fi influentata in sens negativ de conflictul derulat, de mai multi ani, intre Primarie si compania de transport in comun. Dosarul a fost remis, spre judecare, Tribunalului Sibiu. Obiectul dosarului aflat pe rolul instantei sibiene il constituie judecarea legalitatii certificatului de proprietate a terenului apartinand Transport Public, certificat emis de Consiliul Judetean Bacau la data de 15 mai 2009. In luarea deciziei de stramutare, magistratii ICCJ au invocat Articolul 37 din Codul de Procedura Civila (CPC). Articolul 37 din CPC precizeaza „banuiala legitima” printre motivele de stramutare a unei cauze. „Banuiala se socoteste legitima ori de cate ori se poate presupune ca nepartinirea judecatorilor ar putea fi stirbita datorita imprejurarilor pricinii, calitatii partilor ori vrajmasiilor locale”, se arata in articolul citat.

A mai castigat terenul de cateva ori: Unde-s cele 10 milioane “arvunite” de Primarie?

Pe 6 august 2010, chiar inainte ca ICCJ sa decida stramutarea litigiului, primarul Romeo Stavarache declara ca municipalitatea ar fi recastigat 10 milioane de euro de la societatea Transport Public. „Dupa sase ani de lupte (…), acum acest teren intra in proprietatea municipiului Bacau (…) Primaria Bacau a recastigat 10 milioane de euro pentru Bacau, pe care ii are in proprietate (sic!)”, afirma primarul la acel moment. La un an de zile de la declaratie, cele 10 milioane de euro nu au intrat in bugetul Primariei, semn ca afirmatia edilului a fost nefondata.
Lucian Bogdanel

"Ma intreb cum poti sa anunti, in calitate oficiala de primar, victoria intr-un proces care nu numai ca nu s-a incheiat, dar nici n-a avut loc, termenul de judecata fiind luni, 5 septembrie? Primaria nu a castigat nimic si fac precizarea, cu aceasta ocazie, ca in judetul Sibiu nu exista Curte de Apel. Dosarul se afla pe rolul Tribunalului Sibiu si are drept obiect anularea unui act administrativ, nu recuperarea unui imobil, in cazul de fata un teren."Gabriel Ionita, avocat SC Transport Public SA

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri