Poliția în acțiune

    Prins în flagrant de poliţişti la volanul unui vehicul fără permis de conducere

    La data de 20 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Negri au depistat în flagrant un tânăr de 19 de ani, din localitate, în timp ce conducea un tractor pe drumul comunal.
    În urma verificărilor a rezultat că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.

    Cercetat de poliţişti pentru branşare ilegală la reţeaua electrică



    Poliţişti din cadrul Poliţiei Moineşti au prins în flagrant un bărbat de 59 de ani, din comuna Ghimeş Făget, în timp ce avea imobilul branşat ilegal la reţeaua electrică.
    Din verificări a rezultat că locuinţa bărbatului era branşată ilegal la reţeaua electrică, acesta nefăcând dovada unui contract de furnizare a energiei electrice.
    A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt.

    Urmărit naţional, depistat de poliţişti

    La data de 20 octombrie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliţie Măgireşti au depistat un tânăr de 22 de ani, din localitate, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Bacău.
    Tânărul în cauză a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

    Depistaţi de poliţişti la volan sub influenţa băuturilor alcoolice

    La data de 20 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat în trafic un tânăr de 32 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal din Valea Seacă, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
    În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

    La data de 21 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în trafic un tânăr de 33 de ani, din comuna Sascut, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
    În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,19mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

    La data de 22 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Poliţiei Moineşti au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
    În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Moineşti, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice de sânge.

    Cercetat de poliţişti pentru conducere cu permisul suspendat

    La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Glăvăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii.
    Din verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"