19 martie 2024
ActualitatePolitia bacauana, la raport

Politia bacauana, la raport

– urma acţiunilor desfăşurate de polițiștii din județul Bacău în primele 10 luni ale acestui an, au fost recuperaţi peste 1.686.480 lei proveniţi din fraude economico-financiare şi au fost aplicate măsuri asiguratorii, în valoare de peste 4.000.000 lei.

Prevenirea şi combaterea fraudelor financiare şi protejarea intereselor economice ale statului şi ale cetăţenilor reprezintă priorităţi de acţiune pentru Poliţia Română şi au ca scop asigurarea unui climat de legalitate a mediului de afaceri şi protecţia bugetului general consolidat.

În județul Bacău, în primele 10 luni ale acestui an, în cauzele penale în care s-au efectuat cercetări, din valoarea prejudiciilor create s-au recuperat, în numerar sau din conturi bancare, 1.686.480 lei şi s-au aplicat măsuri asiguratorii de 4.228.710 lei.



Activităţile desfăşurate de poliţişti s-au concretizat în 46 rechizitorii şi 15 declinări către alte structuri competente.
De asemenea, faţă de 14 persoane dintre cele cercetate s-au luat măsuri preventive, restrictive de libertate.
Pentru neregulile de natură contravențională constatate, polițiștii au aplicat 894 sancţiuni, în valoare de 3 126 475 lei. Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri (material lemnos, materiale neferoase, produse alimentare, alcool, tutun, etc.) cu o valoare totală de 1 737 054 lei.

Poliţia Română, împreună cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în domeniu, desfăşoară activităţi de prevenire și combatere a ilegalităților economico – financiare, în mai multe planuri de acțiune derulate la nivel național.

Astfel, pentru combaterea traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun, polițiștii băcăuani au desfășurat 67 de controale, în cadrul planului de acțiune ,,Smoke 2016”. În urma verificărilor efectuate la 275 agenți economici, au fost înregistrate 19 dosare penale privind comiterea a 20 de infracţiuni și s-au soluționat 6 dosare penale, 5 cu propunere de trimitere în judecată şi 1 cu declinare la alte instituții.

Cercetările efectuate au condus la reținerea a 6 persoane, dintre care, față de 1 s-a dispus ulterior măsura arestării preventive, iar faţă de 10 s-au luat alte măsuri preventive.

Au fost ridicate în vederea confiscării 1 010 000 ţigarete şi indisponibilizate 9 mijloace de transport.

Poliţia Română continuă activităţile de prevenire a fraudelor fiscale care afectează bugetul general consolidat pentru a menţine un climat de legalitate în sfera afacerilor, în vederea consolidării unui mediu comercial stabil şi predictibil, capabil să asigure buna funcţionare a economiei româneşti.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri