Ping-pong cu ecologizarea zonelor lacustre ale Bacaului

0


Autoritatile care, intr-un fel sau altul, au in administrare cursuri si luciuri de apa din Bacau, dar mai ales modul in care sunt intretinute acestea, continua sa iste dispute asupra acestor responsabilitati. Ziarul „Desteptarea” a publicat, in ultimele saptamâni, o serie de articole in care a incercat sa traga un semnal de alarma despre mizeria care s-a adunat in jurul celor mai frumoase zone lacustre ale orasului. Un fenomen care tinde sa scape de sub control, atât din cauza cetatenilor lipsiti de bun-simt, care arunca deseuri la intâmplare, dar si din cauza autoritatilor, care privesc apatice, din birouri, toata aceasta stare de lucruri.

In cadrul acestor articole am consemnat opiniile mai multor autoritati, intre care Primaria, Administratia Bazinala „Siret”, Garda de Mediu, Agentia pentru Protectia Mediului, Hidroelectrica, etc. Plus, prevederi din legislatia actuala referitoare la ecologizare. Un numitor comun al acestor opinii a fost ideea ca „nu e treaba noastra, ci a altora”. Nu ne pronuntam noi asupra cui are dreptate, dar vom continua sa consemnam opiniile, pâna când lucrurile se vor urni in directia buna.

In ultimul articol pe aceasta tema, aparut in editia de marti sub titlul „O speranta cât un bob zabava: Bacaul verde”, a fost inclusa si opinia directorului Garzii de Mediu, comisarul sef Tiberiu Ciobanu. „Pe lânga digul dinspre cartierul Serbanesti se afla un asa-numit contracanal, un pârâias care se alimenteaza din apa de sub dig si din ploile care cad. «Apele Române» spun pe nedrept ca nu e treaba lor starea in care se afla acest fir de apa, mereu poluat si umplut de papura”, spunea comisarul sef Ciobanu.

Opinia sa a atras insa o contraopinie din partea Administratiei Nationale „Apele Române”, sub semnatura directorului Emil Vamanu si a purtatorului de cuvânt al institutiei, Georgiana Cernat. „Administratia Bazinala «Apele Române» are in administrare cursurile de apa codificate conform Atlasului cadastrului apelor din România. Contracanalul in cauza nu reprezinta un curs de apa natural, ci face parte din amenajarea «Bacau II», aflata in administrarea SC Hidroelectrica – Sucursala Hidrocentrale Piatra Neamt. Rolul acestui contracanal este de a colecta apele de extrafilatie din lacul de acumulare, precum si apele pluviale. Intretinerea acestui contracanal nu face parte din obiectul nostru de activitate al institutiei noastre, ci intra in atributiile detinatorului acumularii”, se spune in comunicarea AN „Apele Române”.

Cu alte cuvinte, ecologizarea acelui curs de apa ar intra in grija Hidroelectrica. De unde, insa, prin vocea inginerului sef Marcel Raileanu, am aflat ca acel contracanal mizer ar intra in grija autoritatilor locale. Lucrurile par greu de lamurit in aceasta problema, care nici macar nu presupune mutarea din loc a vreunui munte, ci o activitate in beneficiul comunitatii locale, macar sa avem si noi aparenta de oras civilizat.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ