În lipsa unor întâlniri profesionale ale dascălilor implicaţi în pregătirea sau derularea examenelor naţionale (pentru gimnazişti şi liceeni), mass-media se erijează în judecător al realităţilor din educaţie. (În iunie-iulie şi apoi august, cadrele didactice sunt în concediu, iar în toamnă, când sunt reactivate consiliul profesional sau comisia/cercul pedagogic, subiectul e de domeniul trecutului.)
Radioul şi posturile de televiziune publice promovează, în general, aspectele pozitive, iar mass-media privată, minusurile. Şi de unele, şi de altele avem nevoie, doar că finalitatea lor nu depăşeşte limitele unui exerciţiu de jurnalism. Moderatorul unei emisiuni radiofonice, bine intenţionat (aproape că am trecut în contul cauzelor psihologice două erori de exprimare: „repet încă o dată“ şi „din punct de vedere al…“), a recunoscut că la dezbaterea programată cu deţinătorii (vreo cinci am numărat) notei maxime la bacalaureat 2014 lipsesc profesorii din licee.
I-am ascultat doar pe universitari, care ofereau adevărate ispite pentru ca tinerii să nu părăsească ţara. Aceştia s-au declarat in corpore mulţumiţi de sistemul de învăţământ de la noi, inclusiv de cerinţele din domeniul limbii şi literaturii române, cu o sumedenie de cărţi de citit. Am reţinut şi o posibilă reţetă a succesului, transmisă de o adolescentă: citind un roman ori o poezie, îşi extrage elementele de construcţie a discursului scriitoricesc (locuri, timp, personaje, fapte, sintagme ori citate etc.), ghidat de sugestiile din manual, după care îşi schiţează în minte propriul discurs despre opera respectivă.
Totul, se înţelege, este urmarea modelului conturat de profesorul de la clasă.
Aşadar, se confirmă din nou ideea că dascălul este… motorul de căutare al reuşitei, greu de atins în cazul limbii şi literaturii române dacă nu se apelează la alternative educaţionale. De 15 ani, la Cluj-Napoca, fiinţează Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu“, coordonată de Alina Pamfil, secondată de Monica Onojescu, care editează două publicaţii de profil: „Perspective (revistă de didactica limbii şi literaturii române)“, ajunsă la numărul 28 în 2014, respectiv „Revista cercurilor de lectură“, în al şaptelea an de apariţie. Prima este destinată profesorilor, iar a doua, şi elevilor. Ambele izbutesc să fie piloni esenţiali în perfecţionarea româniştilor: au forţă în propuneri de subiecte tematice, dispun de un colectiv de colaboratori din toată ţara şi de vârstă medie spre tânără şi, mai ales, evită excesul de descriptivism, în favoarea promovării de soluţii nonconformiste pentru a-i încuraja pe elevi să citească şi să scrie (mai puţin să vorbească) despre ceea ce au citit.
Ultimele numere parcurse se ocupă de dialogul elevului cu textele literare sau nonliterare, respectiv de… lecturiadă. Elevii au ales cărţi (Filip Florian, Zilele regelui, Lois Lowry, Darul lui Jonas, R. J. Palacio, Minunea ş.a.), pe care le-au prezentat prin întrebări desprinse din lectură şi printr-un îndemn implicit: „Răspunsul se găseşte în carte…“
Cu un interes special am parcurs articolul Laurei-Irina Gavriliu „Lectura, concepută ca discurs de creaţie sau de interpretare. Analiză de manuale şi propuneri“ (pp. 89-96), reamintind la nivel naţional că „metoda clepsidrei“ este „impusă în spaţiul didacticii limbii şi literaturii române“ de şcoala filologică băcăuană, prin relaţia pre-text – text – post-text.
Publicaţiile clujene sunt expresia căutărilor dascălului de limba şi literatura română pentru a-l reapropia pe elev de lectură. Propunem un subtitlu: a citi, a scrie.
