19 martie 2024
Actualitate“Pe aici nu se trece” a împlinit 100 de ani

“Pe aici nu se trece” a împlinit 100 de ani

– eroii Oituzului sunt comemorați pe 18 și 19 august

Timp de două zile, întreaga comunitate oituzeană își concentrează atenția asupra evenimentelor dedicate Anului comemorativ al Centenarului bătăliilor de la Oituz. Atât biserica cât și reprezentanții autorităților locale au pus pe afișul manifestărilor o serie de activități care au legătură directă cu împlinirea celor 100 de ani de la Primul Război Mondial.

Astfel vineri, 18 august, manifestările încep la ora 15.00 cu sfințirea Troiței și Lumânărarului, după care, oituzenii se deplasează la Școala Gimnazială Oituz, unde va avea loc deschiderea manifestărilor. Tot vineri după-amiază, comunitatea este invitată să participe la vernisajul expoziției cu tematică istorică, la lansarea albumului “Valea Oituzului – Jertfa unui neam – 100 de ani de la împlinirea cuvintelor “Pe aici nu se trece”, urmat de simpozionul “Valea Oituzului 100 de ani”. Despre eroi se va vorbi în continuare la biserică, unde se va ține slujba de Vecernie și se va citi din Psaltire. Ziua de sâmbătă debutează tot sub semnul ortodoxiei, cu Slujba Utreniei. În jurul orei 8.30, enoriașii îl pot întâmpina pe Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care va oficia Sfânta Liturghie Arhierească.



În jurul orei 11.00, manifestările se mută în vecinătatea bisericii, unde va fi resfințit Monumentul de la Cimitirul Eroilor și vor avea loc ceremoniale militare și religioase. În jurul prânzului, se va ține Slujba Parastasului pentru Eroii Neamului Românesc, se vor ține alocuțiuni și se vor înmâna distincții omagiale. Evenimentul declarat “Anul Mărăști, Mărășești, Oituz – 100” se va bucura de prezența garnizoanei Bacău, a reprezentanților primăriei Oituz, Consiliului Județean și Instituției Prefectului Bacău. Deși inițial s-a vehiculat că la Oituz va veni ministrul Apărării Naționale și chiar președintele României, se pare că la eveniment vor veni doar secretari de stat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri