Patronul Amurco, Ioan Niculae, condamnat la 2 ani și 6 luni cu executare

3

Omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel București la 2 ani și 6 luni închisoare cu executare, iar fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a primit 3 ani închisoare cu executare, în dosarul „Mită la PSD”.

În același dosar, Gheorghe Teodorescu (acționar al SC Insomar SRL) și Viorel Bărac (director al SC Interagro SA) au fost condamnați la 2 ani și 6 luni închisoare cu executare.

Decizia este definitivă.

Curtea de Apel a admis joi apelul DNA, după ce Judecătoria Sectorului 1 i-a achitat pe cei patru, printr-o decizie dată pe 20 noiembrie 2013.

Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată pe 11 ianuarie 2012 pe Gheorghe Bunea Stancu și omul de afaceri Ioan Niculae, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană.

Bunea Stancu, care era și președinte al Organizației Județene Brăila a PSD, a fost acuzat de folosirea influenței și autorității ce rezultă din funcția de conducere într-un partid pentru a obține pentru altul bani sau foloase necuvenite, iar Ioan Niculae, acționar principal al grupului Interagro SA, a fost acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În același dosar au fost deferiți justiției Gheorghe Teodorescu, acționar al SC Insomar SRL, și Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, ambii pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al Organizației Județene Brăila a PSD pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială desfășurată la sfârșitul anului 2009 pentru susținerea candidatului PSD Mircea Geoană.

AGERPRES


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Orice fapta are rasplata ei ,ca ne convine sau nu ,ca vrem sau nu sa acceptam ,aceasta este legea divina ,universala . Cand o sa ne dezmeticim cu totii abia atunci o sa realizam cu ce lucruri de nimic ne-am irosit viata pe pamant ,insa tot Dumnezeu ne invata ca El este intotdeauna acolo in inima omului care-i incercata si care asteapta sa fie vindecata si sa pulseze la unison cu intreaga creatie …sunt semeni de-ai nostri care ar da spatiul din temnita pentru cel de unde noi cei multi ne bucuram sa mancam urzici pentru detoxifierea organismului.Nimic nu se pierde ,totul se transforma in Lumina!

LĂSAȚI UN MESAJ