Ordinul românesc de protectie

0

In ciuda tuturor campaniilor media de prevenire a violentei domestice, agresivitatea in familie sau in afara ei reprezinta, din pacate, o realitate in tara noastra, motiv pentru care, pe linia ralierii la reglementarile occidentale, a intrat in vigoare Legea nr. 25/2012 privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie.

Astfel, persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri – obligatii sau interdictii, printre care: evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei; limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajata incât agresorul sa nu vina in contact cu victima; obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamânt a persoanei protejate; interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza sau le viziteaza periodic; interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima.

Prin aceiasi hotarâre, instanta poate dispune suportarea de catre agresor a chiriei locuintei in care victimele violentei locuiesc sau urmeaza sa locuiasca din cauza imposibilitatii coabitarii in aceiasi locuinta cu acesta. Cererea se va depune la Judecatoria de la domiciliul victimei si este scutita de taxa de timbru, formularul necesar regasindu-se in anexa la Legea nr. 25/2012. Solutionarea acesteia se va face de urgenta si cu precadere, nefiind admisibile probe a caror administrare necesita un timp indelungat, existând chiar posibilitatea ca instanta sa se pronunte asupra cererii, chiar fara sa asculte partile, exclusiv pe baza inscrisurilor probatorii existente la dosar.

La solutionarea cererii este obligatorie participarea procurorului, care poate si formula cererea in numele victimei, hotarârea fiind executorie si atacabila numai cu recurs, in termen de 3 zile de la pronuntare, daca hotarârea s-a dat cu citarea partilor, respectiv de la comunicare daca s-a dat fara citarea acestora. Durata maxima a masurilor dispuse de catre instanta in vederea protectiei victimei este de 6 luni, cu posibilitatea obtinerii unui nou ordin de protectie impotriva respectivului agresor daca exista indicii ca, in lipsa masurilor de protectie, viata, integritatea fizica sau psihica ori libertatea i-ar fi puse in pericol. Incalcarea oricareia dintre masurile dispuse prin ordinul de protectie constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la un an.

avocat Dobos Simona, colaborator in cadrul Cabinetului de Avocat Dan Nițu


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ