Se numeşte de foarte multă vreme testare iniţială sau predictivă, dar de puţin timp a fost oficializată. Se aplică la fiecare clasă la început de an şcolar şi are un rost bine definit: să scoată la iveală lacunele în pregătirea elevilor, pentru a fi stabilită strategia de predare-învăţare-evaluare pe termen scurt (eliminarea imperfecţiunilor) şi lung (adoptarea unui program adecvat realităţii din clasă).
Am cercetat – pentru limba română – revistele de specialitate, ca să găsesc, în „Limbă şi literatură“, editată de Societatea de Ştiinţe Filologice din R.S.R., pe 1987 (vol. II), un articol de mare actualitate: „Evaluarea şi autoevaluarea cunoştinţelor de limba română“, scris de Dumitru Gherghina şi Maria Gherghina, din Craiova. Profesori devotaţi unei îndeletniciri atât de dificile şi de responsabile, cei doi nu emiteau o propunere, ci făceau cunoscută o experienţă:
„În fiecare an şcolar, la clasele a IX-a, în primele săptămâni de şcoală, am aplicat teste de evaluare iniţială“, „prin care am urmărit depistarea greşelilor de ortografie şi punctuaţie, grafia, formatul literelor etc., precum şi stabilirea măsurii în care elevii stăpânesc cunoştinţele de vocabular şi gramatică“ (p. 257). Reproducem secvenţe, adaptate, din acest test, ca posibilă ofertă didactică.
1. Scrieţi după dictare:
La Târgu-Jiu m-am întâlnit cu un doljean.
Creaţiile literare înnobilează sufletele oamenilor.
Elevilor li se creează condiţii pentru studiu.
S-au luat măsuri severe cu propriii noştri copii.
Eu nu mă sfiesc să-ţi arăt defectele.
La noi în clasă, buna-cuviinţă este la loc de cinste.
Din greşeală, se aşază pe primele scaune.
– Ionele, fii cuviincios!
Te-ai dus la cizmar pentru a-ţi pingeli pantofii?
2. Scrieţi numele unităţilor de învăţământ la care ai fost/eşti preşcolar şi elev.
Construiţi fraze care să conţină 7 subordonate diferite introduse prin conjuncţia „că“.
Multe greşeli – notează cei doi dascăli – „se datorează unor lacune de ordin morfologic (structura cuvântului şi formele flexionare ale părţilor de vorbire): *Târgu Jiu/Târgul Jiu, *doljan, *creaţile, *înobilează, (el)*crează, *condiţi, *proprii noştrii copii, *sfiiesc, *bunacuviinţă, *greşală, *aşează, *fi *cuvincios ş.a.“ (p. 258).
Autorii nu insistă pe răspunsurile primite la punctele 2 şi 3. Intuim noi că nu se respectă majuscula pentru a nota numărul unei instituţii (Şcoala Gimnazială Nr. 3 Râmnicul Sărat) şi că nu se pot crea atât de multe subordonate cu aceeaşi conjuncţie. Şi totuşi: Se vede că eşti atent. (subiectivă); Problema este că unii nu-l ascultă. (predicativă); Problema că unii nu-l ascultă l-a preocupat. (atributivă); Ştie că nu ştie. (directă). S-a gândit că e mai bună varianta celuilalt. (indirectă); Numai ce îl salută pe Ion, că se şi apucă de laude. (temporală inversă); Mergem la teatru, că acolo-i de noi. (cauzală). Se pot adăuga alte trei subordonate: condiţională (C-o vrea, că n-o vrea, el tot i-o spune), concesivă (Maşina, că-i de fier, şi tot se strică) şi consecutivă („Era un senin pe ceri, şi aşa de frumos şi cald afară, că-ţi venea să te scalzi pe uscat, ca găinile“ (Ion Creangă, Amintiri din copilărie).
Articolul din anii ’80 ridică două probleme: a normativităţii profesionale (dacă toţi ne-am face datoria în conţinut şi nu formal, altfel ar arăta societatea noastră) şi a înlăturării prejudecăţii că tot ce poartă amprenta antedecembristă trebuie măcar ignorat, dacă nu aruncat.
Nihil novi sub sole.
