27 aprilie 2024
ActualitateNoaptea Cercetătorilor la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, ediția a V-a

Noaptea Cercetătorilor la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, ediția a V-a

În seara zilei de 29 septembrie 2017se desfăşoară la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău o serie de activităţi afiliate evenimentului european „Noaptea Cercetătorilor”.

Și în acest an, evenimentul se înscrie într-un proiect naţional realizat sub auspiciile Asociaţiilor Target și Invenio, fiind co-finanțat prin Programul de Cercetare și Inovare al Comisiei Europene. Cercetători, ingineri şi exploratori îi invită pe toţi cei interesaţi, în special elevi, studenţi şi profesori, la o călătorie în lumea fascinantă a ştiinţei.

Deschiderea are loc la ora 17:00,în Aula „Vasile Alecsandri”, corp D, etaj I. Universitatea şi Asociaţia Liga Studenţească propun următoarele activităţi:



⦁ Drumul spre înalta performanță cere sacrificii! Performanță în înot. Despre eforturi şi sacrificii, succes, afirmare şi satisfacții!

⦁ IT-ul în consonanță cu natura și cu mișcarea. Pledoarie pentru existența și folosirea aplicațiilor de pe gadget-uri în descoperirea și explorarea naturii, în promovarea mișcării și a motricității umane;

⦁ Despre drone şi utilizările acestora. De la aplicaţii militare la transport, prevenire şi detecţie, monitorizare, ajutor în situaţii de urgenţă şi multe altele;

⦁ SHARE Rețeta bunicii. Povești de anchetă din cadrul proiectului eCULTFOOD – Digitalizarea patrimoniului cultural alimentar. Regiunea Bacău;

⦁ Să învăţam prin joc. Să dăruim. Colţul copiilor. Momente artistice; Info-point. Chestionare; Stand pentru donaţie de carte. Tombolă.

⦁ Pneumobilul – un vehicul pentru viitor. Despre vehicule cu propulsie pneumatică, pluridisciplinaritate şi spirit de echipă;

⦁ Descoperă şi explorează chimia distractivă. Experimente şi demonstraţii. Fascinaţia şi culorile chimiei;

⦁ Informatică pentru acţionarea roboţilor. Despre roboţi şi posibilităţile de utilizare a acestora în lumea modernă. Cum să construim un robot cu resurse proprii;

⦁ Rolul voluntarilor în organizaţiile social-politice;

⦁ Imprimanta 3D şi arhitectura viitorului;

⦁ Sursele regenerabile – soluţii curate de energie. Despre captarea energiei luminii solare, a vânturilor, a apelor curgătoare, a proceselor biologice şi a căldurii geotermale.
Programul detaliat al evenimentului este disponibil pe site-ul www.ub.ro, în secţiunea ştiri şi evenimente. Partenerii media ai evenimentului sunt: Deșteptarea, Ziarul de Bacău, Euro TV, Tele 1 Bacău, Academic TV, Oameni şi Companii, PortalulEdumanager, Inima Bacăului, Revista 1 Bacău, Radio UNSR Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri