Am urmarit la un post de televiziune un interviu cu un om extraordinar, un om care, in 20 de minute, a spus cât ar spune un altul in zeci de ore. El este Ben Carlson, medic neurochirurg la cel mai mare spital de pediatrie din SUA, Johns Hopkins. Biografia sa este tipic americana, care exemplifica cel mai bine “visul american”, daca nu ar fi cruda sau fericita realitate.

Ben Carlson s-a nascut in Detroit – Michigan, intr-o familie foarte saraca, care a crescut fara tata, mama fiindu-i mentor, cu toate ca era analfabeta. Pentru a-si creste cei doi copii, lucra de dimineata pâna noaptea târziu, luindu-si câte trei-patru slujbe, traind cu frica ca nu o sa reuseasca sa le asigure viitorul, educatia necesara.

In afara de asigurarea minimei existente, mama l-a obligat sa citeasca, luând exemplul din casele unde muncea pentru o bucata de pâine. Cu greu s-a apucat de citit, “cartile din biblioteci erau gratuite”, a spus reporterului, astfel ca a reusit, in doar un an, sa depaseasca stadiul de elev slab la invatatura, in unul foarte bun. A depasit momente dificile, traind intr-un cartier majoritar locuit de afro-americani, fiind aproape, la fiecare pas, de a comite infractiuni ce l-ar fi dus direct in puscarie. “Am citit mii de carti, niciodata nu stii la ce iti foloseste ce stii”, a spus simplu.

“Educatia este salvarea si reusita in viata”, a fost esenta unui discurs tinut la intâlnirea anuala a presedintelui tarii cu membrii Congresului, facând aluzie la situatia milioanelor de copii care nu urmeaza o scoala, din cauza conditiilor economice sau a discriminarii. A urmat o prestigioasa universitate, a ajuns cel mai bun medic neurochirurg in pediatrie, pionier in mai multe domenii, inclusiv in separarea siamezilor, lipiti in zona capului, introducând tehnici inovatore. Mii de operatii, mii de copii salvati, mii de vieti redate familiilor.

Curaj, cultura si stiinta. Este in plina glorie, pe care si-o administreaza cu decenta si simplitate, a parasit medicina, a parasit spitalul si s-a dedicat apostolatului, tinând zeci si sute de conferinte pe tot cuprinsul Statelor Unite. Temele: Educatia, instruirea, sanatatea, libertatea ca optiune fundamentala a omului. Este adulat, respectat, este, afirma media americana, un posibil candidat la Casa Alba, ca succesor al presedintelui Obama.

Benjamin Solomon Carlson are 62 de ani, un om jovial, cu zâmbetul mereu pe buze, realizat profesional, un guru in profesia sa, care ii aduce la fiecare fraza un omagiu mamei sale, o femeie simpla, aproape analfabeta, care l-a indemnat sa citeasca, sa lase televizorul, strada si sa intre in biblioteca. “Niciodata nu stii când iti foloseste ceea ce stii”.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ