Mai sunt 7 zile: Pe ultima suta de metri… spre scoala

0


Nu mai este mult si incepe un nou an scolar. A mai ramas o saptamâna, timp in care parintii alearga dupa rechizite si uniforme scolare, directorii unitatilor de invatamânt mai finalizeaza unele detalii privind igienizarea claselor, iar ministrul Educatiei face noi declaratii.

Numai cine nu este parinte nu stie câta bataie de cap are in perioada premergatoare inceperii scolii. Pentru multe familii, bugetul alocat pentru aprovizionarea de toamna se duce pe rechizite. Unii ar spune ca e un moft sa cheltui atâtia bani pentru cele necesare copiilor la scoala, insa, 500 de lei, cred ca este bugetul minim alocat de o familie inceperii de an scolar.

Chiar daca o iei de la banalele creioane, ascutitoare, minim doua stilouri, caiete de diferite tipuri si mai apoi de clasa, pensule, acuarele, carioci, culori, pixuri de diferite culori, rigle, hârtie glasata, carton colorat, foarfeca, coperti de caiete si pentru manuale etc, atingi cu usurinta suma de 200 de lei. Urmeaza apoi penarul, care trebuie musai asortat cu ghiozdanul, dupa ce primesti toate asigurarile din partea copilului ca va fi ascultator si silitor.

Asa ca, la clasele primare, daca ramâi in lumea personajelor de desene animate, un penar poate fi cumparat cu 40- 50 de lei, iar ghiozdanul poate ajunge 130 de lei, daca nu si mai mult. Si iata ca un minim de rechizite estimate la 200 de lei, plus penarul si ghiozdanul aferent evaluate la alti 200 de lei, fac deja 400 de lei. Din bugetul de 500 de lei de care vorbeam, ar mai trebui sa cumparam o uniforma noua, pentru ca cea de acum doi ani i-a ramas mica. Si o luam de la capat cu plimbatul prin magazinele de specialitate, hypermarket sau chiar prin standuri.

Evident ca nu ne vom incadra in bugetul alocat initial si se cere o suplimentare. Ca deh, nici pantofii nu-i mai vin, se cer tenisi/adidasi noi pentru educatie fizica si un echipament de sport nou. „Este adevarat ca oferta de pe piata este una dintre cele mai variate si ai de unde alege. Copilul meu trece in clasa a II-a si acum sunt mai atenta la calitatea caietelor, pentru ca multe dintre ele nu sunt atât de calitative, sug cerneala, iar caietul ajunge sa arate jalnic. Anul trecut, i-am cumparat vreo cinci stilouri ieftine si toate s-au stricat.

Copilul era de cerneala din cap pâna-n picioare, pentru ca bugetul nu mi-a permis atunci sa-i cumpar un stilou bun”, ne-a spus Ioana Cozma, parinte. „Invatatoarea copilului meu nu ne-a pus la dispozitie inca lista de rechizite, iar de la scoala ni s-a spus ca este timp suficient ca aceasta sa fie comunicata in primele zile de scoala. Asa ca am cumparat doar strictul necesar si tot am cheltuit aproximativ 200 de lei, fara ghiozdan, penar, uniforma si restul tinutei”, ne-a declarat dintre rafturile cu rechizite si Dana Popa, mama a doi copii.

„Da. Bugetul alocat inceperii de an scolar va depasi cu mult 500 de lei”, ne-a explicat si Ela Cocos. Costurile cresc de la caz la caz. Daca in familie sunt doi, trei sau patru copii, bugetul creste si el pe masura.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ