27 aprilie 2024
ActualitateLocuințele ANL din Bacău sunt scoase la vânzare către chiriași

Locuințele ANL din Bacău sunt scoase la vânzare către chiriași

Chiriașii ce locuiesc în locuințe ANL vor putea să cumpere respectivele imobile, după ce Consiliul Local Bacău a aprobat, în ședința de astăzi, Regulamentul de vânzare a acestora.

“Prin susținerea și aprobarea Regulamentului de vânzare, am reușit să deblocăm o situație ce trena de ani de zile, numeroși titulari de contracte manifestându-și în decursul timpului intenția de cumpărare a locuințelor ANL, fără ca Primăria să acționeze în direcția facilitării acestui drept. Regulamentul ne permite să scoatem la vânzare, în mod transparent, aceste locuințe, doar pentru titularii de contracte la solicitarea acestora, la expirarea a minimum 1 an de închiriere neîntreruptă către același titular”, a declarat primarul Cosmin Necula.

Vânzarea locuinței nu este condiționată de vârsta solicitantului.



Cumpărarea imobilelor se va putea realiza în două moduri:

– integral, din surse proprii ale beneficiarului și/sau din credite contractate de acesta (inclusiv cu garanția statului);

– în rate lunare egale, inclusiv dobânda aferentă, cu un avans de minim 15 la sută din valoarea de vânzare.

Pentru mai multe detalii privitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care solicită la cumpărare locuințele ANL accesați linkul: https://municipiulbacau.ro/wp-content/uploads/2017/07/09.proiect-regulament-vanzare-locuinte-anl.pdf

Sumele obținute din vânzarea locuințelor ANL vor fi destinate, exclusiv, finanțării construcției altor locuințe.

Agenția Națională pentru Locuințe urmează să finanțeze construirea mai multor unități locative în Municipiul Bacău, Consiliul Local aprobând, tot astăzi, documentația tehnică pentru acest obiectiv de investiții. Prima etapă a proiectului vizează construirea a 22 de locuințe, urmând ca alte 86 de unități locative să fie construite în etapele 2 și 3 ale proiectului.

Beneficiarii locuințelor vor fi tineri specialiști din domeniul sanitar (medici, asistenți, tehnicieni medicali etc), știut fiind că Municipiul Bacău se confruntă cu un exod al medicilor și specialiștilor din sănătate. Punându-le la dispoziție locuințe, le oferim un argument pentru a rămâne acasă.

“Construirea de locuințe prin intermediul ANL este o prioritate a administrației pe care o conduc, iar Primăria Bacău va continua demersurile pe lângă ANL în vederea obținerii de finanțări destinate construirii de locuințe pentru tineri” – a concluzionat primarul Necula.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri