Jandarmii se pregatesc de Sarbatori

0

În baza planului de măsuri pentru creşterea siguranţei publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura ordinea şi liniştea publică în zona de competenţă cu ocazia sărbătorilor religioase din această perioadă.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura în perioada următoare măsuri specifice de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor religioase ce vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni precum şi săptămâna care urmează – sărbătoarea „Sfântului Gheorghe”, sărbătoarea „Floriilor ” şi „Deniile”.

În acest context vor fi asigurate măsuri de ordine în sistem integrat la următoarele biserici din municipiul Bacău : biserica ortodoxă SF. DUMITRU, biserica ortodoxă SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIL, biserica ortodoxă SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA, biserica ortodoxă SFÂNTA TREIME (din Cimitirul Central), biserica ortodoxă SFÂNTUL GHEORGHE, biserica ortodoxă IZVORUL TĂMĂDUIRII,biserica ortodoxă „NAŞTEREA MAICII DOMNULUI”, biserica ortodoxă „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” (Biserica Aviaţiei, Centrul Misionar Filantropic), biserica ortodoxă „INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM” (Biserica I.S.U.J. Bacău)
 Echipajele de jandarmi vor fi prezente la aceste manifestări pe traseele de deplasare a participanţilor, pe timpul oficierii slujbelor religioase precum şi pe căile de acces pentru asigurarea unui climat de ordine în zonele respective.

În acest sens, pentru evitarea incidentelor nedorite, JANDARMERIA recomandă participanţilor să se comporte civilizat, să manifeste calm şi răbdare, să respecte indicațiile forțelor de ordine, evitând implicarea în conflicte de orice natură;  în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi; să acorde o atenţie deosebită copiilor care îi însoţesc, bunurilor și obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia. 

Principalele coordonate se vor axa pe prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional , asigurarea intervenţiei operative în situaţii deosebite la solicitarea cetăţenilor, realizarea unui dialog jandarm – cetăţean.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ