Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău desfăşoară activităţi preventiv-educative cu elevii din cadrul instituţiilor de învăţământ din judeţul Bacău, în cadrul programului „Şcoala în siguranţă”.

În ziua de 08.03 a.c, jandarmii din cadrul subunităţii Podu Turcului s-au întâlnit cu elevi ai Liceului Tehnologic„Alexandru Vlahuţă”, în cadrul unei activităţi de prevenire şi informare.

Jandarmii au discutat cu elevii şi cadrele didactice, le-au prezentat materiale informative referitoare la riscurile şi situaţiile care pot apărea, anumite fapte cu caracter contravenţional sau penal la care pot fi expuşi în activităţile cotidiene.
De asemenea, au fost prezentate situaţii cu care jandarmii s-au întâlnit pe timpul desfăşurării misiunilor specifice de ordine şi siguranţă publică, în scopul evitării acestora precum şi conştientizării faptului că, de foarte multe ori, cunoaşterea lor poate evita apariţia sau efectul nedorit pe care îl au.

Scopul acestor activităţi îl constituie prevenirea comportamentelor de risc la vârsta adolescenţei, prin oferirea de informaţii care să permită creşterea nivelului de educare şi conştientizare a tinerilor în vederea prevenirii consumului de alcool sau substanţe stupefiante, săvârşirii unor fapte ilegale, abordării unui comportament adecvat la şcoală şi în societate.

La finalul activităţii elevilor le-au fost prezentate câteva materiale cu privire la locul şi rolul unităţii în domeniul menţinerii şi asigurării climatului de ordine şi securitate publică, prevenire şi combatere a faptelor antisociale, precum şi oferta educaţională în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne sau ale Ministerului Apărării Naţional (pentru M.A.I.) – sesiunea 2017.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ