Itinerarii spaniole / Valencia, locul in care trebuie sa revii (I)

0
Primaria din Valencia / foto: Ion Fercu


Când am ajuns in Valencia, prima dorinta a fost aceea de a-mi intersecta pasii cu urmele celebre ale pasilor lui Cervantes, Picasso, Dali sau El Cid. Dorinta realizata… Cervantes fusese pe-aici prin 1580, prin lunile octombrie/noiembrie, dupa ce fusese eliberat dintr-o inchisoare din care incercase de trei ori sa evadeze. L-am reintâlnit mai ales prin librarii, unde este prezent in editii minunate, inclusiv in tiraje destinate copiilor. Pe Picasso l-am intâlnit la Museo de la Ceramica, in vreme ce spiritul lui Salvador Dali m-a curtat chiar si de pe frontispiciul unei cofetarii nonconformiste care-i purta numele. El Cid, celebrul conducator al Reconquistei, miscare care a incheiat cei 700 de ani de ocupatie a Peninsulei Iberice de catre mauri, a murit in Valencia, in 1099, când orasul era sub asediu. Ranit grav, constient de faptul ca vestea apropiatei morti va slabi moralul ostenilor sai, a ordonat ca trupul sa-i fie urcat pe saua calului sau, Babeica. In armura, cu sabia legata de mâna fara viata, in miez de noapte, si-a condus ostasii catre tabara maurilor. Aparitia fantomatica a Cidului, pe calul sau alb, i-a inspaimântat pe mauri, care-au crezut ca El Cid a inviat. I-am simtit prezenta spiritului aici. Si mi-am mai dorit sa inteleg si mai bine spiritul spaniol, intrucât protagonistul ultimului meu roman este un spaniol… metafizic.

Fireste, Valencia nu rivalizeaza cu Parisul, Venetia sau Barcelona, de pilda, dar are o istorie care impresioneaza. Valencienii te pot ajuta mult sa-l intelegi pe Don Quijote, celalalt mare inocent al lumii, alaturi de Miskin. Au spiritul plin de vise, proiecte/traditii pe care nu le poti pricepe decât dupa ce vezi morile de vânt care torc istorii seculare pe dealuri, ca niste armii puse pe hârjoana care-l tot asteapta pe Sancho Panza, traditii precum celebrul festival La Fallas sau zamisliri arhitectonice de vis. Pragmatici in afaceri, cuceriti de spiritul multiculturalismului, ospitalieri cu ochii pe… proceduri si profit, putin mioritici, uneori, in gestionarea mizeriei de pe strazi, ei au, mai ales in cultura, arte si stiinta, in domeniul educatiei si respectului pentru istorie, un aer occidental care poate fi invidiat de o metropola precum Bucurestiul. Esti un ciudat aici, daca nu te declari fan al luptelor cu taurii, al traditionalei paella sau al vinului sangria, dar nu esti sanctionat decât cu un zâmbet ingaduitor…

Grabit, ca aproape orice român, in Valencia te asediaza oportunitatile culturale, istorice. Ca peste tot in Spania, la fiecare pas se intâmpla ceva important, semnificativ. Orice amanunt istoric este transformat de spanioli intr-un eveniment. Stiu atât de bine sa-si promoveze istoria, traditiile, incât pâna si o cofetarie sau un restaurant pot fi pentru un ghid repere turistice, fara a-l putea acuza de patriotism desuet. Catedralele sunt superbe. Cladirile unor institutii publice, precum cea a primariei, sunt, simultan, monumente arhitecturale si veritabile muzee. Parcurile, locurile de joaca respira uman. Daca pleci din Valencia dupa ce-ai vazut doar Orasul Artelor si Stiintelor si câteva catedrale si muzee, nu-ti ramâne decât sa te dai cu binisorul pe lânga destin ca sa mai poti reveni, caci te asteapta multe provocari pentru spirit… Te asteapta Institutul Valencian de Arta Moderna, cu peste 7.000 de lucrări ale secolului 20, Muzeul Valencian al Iluminismului si Modernitatii iti va face sinteza gândirii occidentale din Evul Mediu si pâna astazi.

La Museo de Bellas Artes te poti intâlni cu vreo 2.000 de lucrări semnate, intre altii, de Francisco de Goya, José de Ribera, El Greco, Diego Velázquez si Joaquín Sorolla. Museo de la Cerámica acopera cu exponate toate epocile. Muzeul de Istorie Valencia, cu o tehnologie ultramoderna, este un univers interactiv in care poti pricepe istoria intr-o maniera atractiva. Un spaniol mi-a spus ca daca ratezi Muzeul de Las Fallas si Arena de Coride (Plaza de Toros) esti tare sarac, in ordine valenciana. Muzeul de Las Fallas, găzduit într-o cladire in care a fost un ospiciu, apoi o cazarmă militară şi o închisoare militară, are o colectie fascinanta de lucrari, unele datate 1934, specifice celebrului festival pirotehnic, unic in lume.

Arena de Coride, construita intre 1850-1860, intr-un stil arhitectural neoclasic, are o inaltime de 20 de metri si o anvergura a ringului de 52 de metri. Luptele cu taurii sunt aici un fel de religie… pagâna, dar vie de tot. E greu de priceput prapastia care se afla intre inocenta lui Don Quijote si suferinta taurului aflat pe moarte care este ucis de matador, la cererea insistenta a publicului, intr-un stil de-a dreptul barbar. Trebuie sa fii spaniol, nu spectator venit de-aiurea, pentru a pricepe filosofia acestei cruzimi ridicata la nivel de estetica. Dar mai ales trebuie sa revii in Valencia pentru ca ti s-ar putea face dor de oamenii ei care cauta obsedant bucuriile spiritului, fara a fi obsedati (mioritic?) de opulenta seifurilor, conturilor. Si ar trebui sa revii aici pentru a asculta in tumultul civilizat al strazii glasul cel mare a lui Don Quijote care-i spune sublim lui Sancho Panza: ,,Libertatea, Sancho, este unul din darurile cele mai de pret pe care cerul l-a daruit oamenilor: cu ea nu pot fi asemuite nici bogatiile pe care le ascund pamântul şi marea; pentru ea, ca si pentru cinste, poti si trebuie sa-ti dai si viata; iar pierderea ei este cel mai mare rau ce ti se poate intâmpla”.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ