A fost mare agitaţie pe holurile şi în cancelaria Colegiului Tehnic „Ion Borcea” din Buhuşi, ieri, 5 octombrie. Era Ziua Educaţiei şi toată lumea a fost invitată la o lansare de carte în Biblioteca oraşului.
Invitaţia a aparţinut profesorului, scriitorului şi gazetarului Ion Fercu, fost director al colegiului. Cu doar câteva ore înainte, s-a schimbat locaţia, deoarece se produsese o inundaţie în clădirea cu pricina(!).
Astfel că, la ora 11.00, invitaţii au fost dirijaţi spre centrul cultural „Cireşica”, acolo unde Ion Fercu a dezlegat misterul: după peste 40 de ani, mai precis 46 de ani de activitate la catedră, dintre care 38 ca director de şcoli şi apoi de colegiu, caz unic, spune Ion Fercu, în România, a acceptat de bună voie şi nesilit de nimeni, să semneze actele de ieşire la pensie, pensie stabilită de statul român. A ales să fie împreună cu toţi colegii în acest moment important din viaţa lui, invitându-i la un pahar cu vin şi o cafea.
N-a fost o lansare de carte, însă, în stilu-i caracteristic, Ion Fercu a deschis „balul” cu un Poem, scris special pentru acest moment, poem despre „cum nu se scrie un poem sau despre cum sunt aruncate pe frânghie, la uscat, zdrenţele iluziilor”. Aşa a considerat Ion Fercu să se despartă de şcoală, de colegi, de elevi, de sălile de clasă, de sala de sport, de dimineţile când, la ora 5.00 deschidea în fiecare zi uşa şcolii. Redau, cu iertare din partea autorului, doar câteva dintre cele mai frumoase gânduri din poem:
„(…) Mulţumiri celor care au spus că directorul din mine este mai bun decât poetul/prozatorul/jurnalistul/ dar mai ales celor care au dat cu zarul/ ca să vadă ce înjurături mă pot onora/ (…) Mulţumiri celor care au spus că profesorul din mine este cea mai frumoasă poveste/ sau poate că o poveste ruină/ celor care cred că am făcut risipă de suflet/ urcând împreună pe piscurile olimpiadelor şcolare (…) Mulţumiri celor care m-au iubit hulindu-mă/ celor care m-au hulit adorându-mă/ mulţumiri încă o dată celor care cred că dacă ar fi să mai aleg tot profesor m-aş face/ este tentant să tot fii fraierul de serviciu al lumii/ fraierul absolut/ mulţumiri părinţilor şi fiilor mei, soţiei şi nurorii-fiică/ lui Mat(ei) şi Am(za)/ nemaipomeniţii/ prietenii mei cei mai buni/ care m-au ajutat să dau în mintea cea bună a copiilor/ şi care-mi tot spun că încă nu sunt o ruină/ dar timp este pentru toate/ Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a crezut că nu trebuie să-mi dea,/ pentru tot ce mi-a dat, pentru tot ce mi-a luat/ mulţumiri vouă/ tuturor/ ştiu/ nu-i de ici-colo.”
Un Poem de pus în ramă, în rama sufletului, un poem de viaţă şi de moarte, dar mai ales de viaţă, trăită aşa cum a ştiut mai bine prietenul nostru Ion Fercu, cel mai iubit, cel mai bun gazetar care a semnat şi semnează în ziarul „Deşteptarea”, în revistele din toată ţara.
Să trăieşti frumos ca şi până acum, domnule profesor!
Noi, cei de la Deşteptarea, mai vechi sau mai noi în gazetărie, cu toţii, ţi-am dăruit doar o floare, ca semn al preţuirii. „Nu-i de ici-colo”. Este din suflet.
„Suntem împreună de 43 de ani, o viaţă plină, bogată, trăită cu intensitate, cu bune şi rele. Am avut parte de un soţ excepţional, de un om deosebit, înţelegător şi răbdător, eu asumându-mi cu dragoste rolul de soţie, de mamă, acum şi de bunică, pentru ca împreună să ne împlinim visurile. N-a fost uşor, însă a fost foarte frumos. Ne dorim să fim sănătoşi şi să ne creştem nepoţii”
Maria Fercu, soţia profesorului Ion Fercu
„Câte nu se pot spune despre Ion Fercu! În maniera proprie, ne-a citit, la început, un poem, în care a fost vorba despre viaţă, despre gânduri, despre speranţe, eşecuri, împliniri, subliniind ceea ce crede dumnealui că a însemnat, în cei 46 de ani, activitatea de dascăl, de director, de om al cetăţii, de scriitor în aceste timpuri. Îi doresc multă sănătate, ani mulţi de pensie, să-şi crească nepoţii şi să facă ceea ce ştie şi se pricepe cel mai bine: să scrie! De la masa de scris nu te scoate nimeni la pensie.”
Petru Botezatu, profesor
„Ne bucurăm cu toţii că suntem, şi în acest moment, alături de dumnealui. Îl cunosc din 1988, am lucrat împreună mulţi ani, acum, sunt director al Colegiului Tehnic „Ion Borcea”, după ce nu a mai dorit să rămână director. Un om de excepţie, un profesor excepţional, un OM în primul rând, exigent, drept, altruist, a sprijinit şi ajutat pe toată lumea cum a ştiut şi a putut mai bine. Colegiul nostru a crescut şi s-a îmbogăţit foarte mult în ultimii 20 de ani. Acum, la această agapă, îi doresc sănătate, bucurii, împreună cu toată familia.
Maria Dobroi, director al Colegiului Tehnic “Ion Borcea”
„Mi-aţi creat şi emoţie şi bucurie. Vă mulţumesc că v-aţi găsit timp pentru a fi împreună. N-am vrut să vă spun care este rolul invitaţiei, aşa cum nu le-am spus nici colegilor. A venit timpul ca după 46 de ani de catedră, dintre care 38 de ani ca director de şcoală, să las locul altora. De ce am citit acest poem? Nu ştiu, aşa am simţit. Vă îmbrăţişez şi vă pup pe toţi!”
Ion Fercu
