Investitii de zeci de mii de euro, la Odobesti si Ungureni

5


Inca doua localitati rurale din judet se vor bucura de acum inainte de iluminat public modern. Admninistratiile comunelor Odobesti si Ungureni au reusit sa atraga finantari europene pentru modernizarea infrastructurii de iluminat stradal, apelând la masura Masura 322 (Dezvoltare rurala) prin intermediul GAL „Colinele Tutovei”. Numai in localitatea Odobesti investitiile s-au ridicat la la 48.579 euro, din care 38.972 de euro, finantare nerambursabila, iar diferenta de 9.606 de euro de la bugetul local.

Proiectul, implementat in perioada noiembrie 2014 – septembrie 2015, a presupus instalarea unui sistem de iluminat public prin montarea a 21 de stâlpi de iluminat prevazuti cu panouri fotovoltaice si lampi cu leduri, valorificându-se astfel resursele energetice regenerabile. Investitia a condus la schimbarea iluminatului stradal conventional cu o solutie de iluminat eficienta energetic. Cei 21 de stâlpi au fost amplasati la Tisa-Silvestri, pe drumul spre Manastirea „Buna Vestire”. Prin acest proiect s-a urmarit asigurarea unui confort si al unui nivel de siguranta locuitorilor comunei Odobesti, cresterea gradului de siguranta si securitate, atât pentru soferi, cât si pentru pietoni.

Si comuna Ungureni face pasi marunti, dar siguri pe drumul spre lumea civilizata. Astfel, administratia localitatii a reusit sa implementeze, in perioada mai 2014 – septembrie 2015, un proiect cu bani europeni pentru modernizarea si extinderea iluminatului public, valoarea totala a acestuia fiind de 39.591 euro, plus o contributie de la bugetul comunitatii de 9.978 euro. In total, s-au cheltuit 49.569 euro, bani care au fost folositi pentru montarea a 20 de stâlpi de iluminat cu LED-uri, atât in centrul comunei Ungureni, cât si in parcul din satul Bibiresti. Prin introducerea acestui sistem de iluminat se va asigura confortul locuitorilor comunei.

„Iluminatul public pe sistem de energie solara ne ajuta sa realizam o economie substantiala la bugetul local. Lucrarea s-a realizat in centrul comunei, in zona care inconjura primaria, unde au fost amplasati 16 stâlpi de iluminat, alti 4 stâlpi fiind montati in satul Bibiresti – in parc, la Monumentul Eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial. In viitor, vrem sa extindem acest model de iluminat modern si eficient si in alte zone din comuna”, a declarat Vasile Bibire (foto), primarul comunei Ungureni. De altfel, 2015 a fost un an cu realizari notabile pentru comuna Ungureni, asa cum se anunta si anul viitor.

„Anul acesta, am reusit sa inauguram, dupa 7 ani, cât a durat constructia, noul sediu al Primariei, o cladire eleganta si practica, in care se poate lucra in conditii decente. Pâna acum, primaria functiona intr-un fost sediu de CAP, undeva, in câmp”, a completat primarul comunei Ungureni. Pentru perioada imediat urmatoare, edilul si-a planificat alte doua obiective de mare importanta pentru comuna Ungureni. Astfel, prin Compania Nationala de Investitii, administratia de la Ungureni va demara proiectul unui Centru Cultural modern, urmând a se face modificari la Caminul Cultural existent. In plus, s-au facut demersuri pentru ridicarea unei sali de sport scolare – cladire noua, cu o capacitate de peste 100 de locuri. Lucrarile la aceste doua obiective ar putea incepe curând, asa incât sa poata fi incheiate in vara anului viitor.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. Felicitari Primariei Odobesti pentru munca depusa , sunt ani de investitii si atrageri de fonduri europene , infrastructura fiind la standarde europene ,scoli modernizate , bravo !

  2. Felicitari exprimarului Galatanu Ionel – cel care a atras / lucrat pt aceste fonduri / investitii. Si altele : drumuri comunale asfaltate, etc… Drept „rasplata” a facut puscarie pt un lucru controversat si neclar legat de relatii de servici cu subalternii … Acum a „ispasit” pedeapsa si asteptam sa candideze din nou ca sa nu se mai laude altii cu realizarile lui ! Retineti : NU a furat un leu, NU a fost nici o secunda de fraude ! – lucru rar intalnit la un primar ! A facut / muncit ca „fraierul” (cum zic unii) numai pt comunitate ! Felicitari Galatanu Ionel – viitor primar !

  3. VAI NEA GOGULE CE-L MAI RIDICI IN SLAVI PE NEA CAISA GALATANU ASTA. PARCA AR FI SFANTUL SFINTILOR. SPUI MATALUTA CA NU A CIORDIT NCI UN LEU. ZAU CA BATI CAMPII DAR CE CAMPII DESERTUL SAHARA BATI. AI VAZUT TU VULPE SA NU HALEASCA GAINI SAU LUP SA NU MANANCE MACAR O OAIE..BAI NEA GOGULE CE SA INTELEGEM CA IN ODOBESTIUL ALA NUMAI GALATANU ASTA E FRUNCEA. CE NU MAI AVETI OAMENI IN COMUNA AIA. ASTA E UN PARNAIAS ARE CAZIER CUM SA CANDIDEZE UNUL DIN ASTA.

  4. Nenea Gogu are perfecta dreptate, in com. Odobesti chiar s-au realizat lucruri frumoase,Ex: daca ai pantofi de lac si vrei sa mergi la padure, la margine ei te descalti, iti iei opincile in picioare, intri, rezolvi ce ai de rezolvat, iesi, iti iei pantofii inapoi si mergi mai departe. Acest domn Galateanu daca il cautai, il gaseai in mijlocul oamenilor muncind cot la cot cu ei. Ce s-a intamplat? si-a dat seama tarziu ca a fost provocat de cateva persoane din cadrul administratiei care aveau si au interes sa puna mana pe Primarie, dar as ruga comunitatea ca la viitoarele alegeri aceste capuse, paraziti, care traiesc din bani publice sa fie starpiti. Putini Primari sunt in judetul Bacau, asa cum a fost d-l Galateanu Ionel. Sa fie sanatos si sa aiba rabdare ca viata ii va aduce si bucurii. Fiecare pasare pe limba ei piere. Vizitati comuna Odobesti si o sa va dati seama. Astept replici.

LĂSAȚI UN MESAJ