26 aprilie 2024
EvenimentHublou / E la nave va

Hublou / E la nave va

Ce mi-am zis la început de an? Dacă el tot s-a înnoit, eu de ce nu aș face la fel? Iar prima idee care mi-a venit a fost aceea de a găsi un nou titlu de rubrică. Și i-am zis „Hublou”, gândindu-mă la tot felul de călătorii, reale sau imaginare, inspirată fiind de acele mici ferăstruici ale unui avion sau vapor.

Evident, ideea centrală este cea a navigării, incluzând și Internetul, și cum s-ar putea altminteri, din moment ce el face parte deja din viața noastră? Hubloul fiind un orificiu destul de mic, pe care se poate uita o singură persoană, un subiect, carevasăzică, implică ideea de privire subiectivă.

Voi privi, așadar, lucrurile printr-o mică deschizătură, care-mi aparține, dar ochirile mele se doresc unele cu o deschidere mai mare, aliată fiindu-mi curiozitatea pentru tot ce se întâmplă în jurul meu și dorința de a împărtăși cu alții, cu cititorii, impresii, gânduri, păreri, bucurii, tristeți, neliniști, mirări, nedumeriri, etc. Vom naviga, sper, împreună, dacă tot trăim în vremuri lichide, într-o istorie extrem de schimbătoare, imprevizibilă.



O navigare împreună, în încercarea de a da un contur lucrurilor, de a le găsi un sens, pentru că avem nevoie de certitudini și de ordine în viața noastră, îți poate aduce un sentiment reconfortant, acela că nu ești singur, că felul în care tu vezi și înțelegi ceva poate avea ecou și în celălalt. Motivul literar al călătoriei și apoi, tematica diversă a voiajurilor au exercitat mereu un fel de fascinație asupra mea.

Adolescentă, citeam cu nesaț jurnale, memorialistică de călătorie, visând cu ochii deschiși la un viitor în care eu însămi puteam să ajung în cât mai multe locuri din lume. Și, oricum, pentru mine, în acea perioadă de viață, literatura era ca un hotel de lux, care-mi satisfăcea orice gust, orice curiozitate sau extravaganță. Puteam fi oriunde în lume, puteam să mă imaginez în ipostaza oricărui personaj voiam. Și cel mai mult îmi plăcea în Montmartre și Montparnasse. Acolo l-aș fi întâlnit pe Modigliani (mă tulburau figurile lui prelungi, cu ochi melancolici, pe care le priveam îndelung în albumele mele de artă), pe Amedeo, Modi, care recita avântat din „Divina Comedie” și își împrăștia grațioasele desene prin birturi pentru încă un absint. Văzusem și filmul „Montparnasse 19” cu Gérard Philipe, în rolul pictorului (și cu splendida Anouk Aimée în iubita acestuia) și eram pătrunsă absolut de povestea lui tragic boemă.

Desigur, călătoriile nu sunt altceva, în ultimă instanță, decât cunoaștere de sine, înlesnind o privire întoarsă spre interior. Ele ne autodefinesc, ne dau prilejul unor clarificări, sunt o cale spre adevărurile noastre. Au spus-o, printre alții, Petru Comarnescu, Adrian Marino, Octavian Paler (ce încântătoare volume sunt „Drumuri prin memorie” și „Caminante”!), Romulus Rusan („O călătorie spre marea imaginară”). Interiorizate, călătoriile duc spre o „redescoperire de sine”. Pentru că totul se află în lăuntrul nostru, în propria noastră ființă. Altminteri, și mă întorc la Octavian Paler, aceste „rătăciri ar fi cumplite dacă n-am avea fiecare o Ithaca proprie, interioară”. O ancoră adâncă, un reazem solid.

E ceea ce vă doresc la acest început de nou an, pe care-l privesc prin hubloul meu, să vă găsiți propria Ithaca, tărâmul interior. Să aveți încredere în forța binelui, a iubirii și a frumuseții. Pentru că numai ea va salva lumea. „E la nave va”, capodopera lui Fellini, vorbind despre sfârșitul unei lumi, înfățișate în tonuri caricaturale, grotești, lasă să se întrevadă, în final, credința unui mare artist în puterea creației omenești, a artei, a imaginației, a frumosului. E la nave va…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri