Da, chiar așa, frumos și posibil. Îmi place să întorc astfel vorbele din superbul hit al Giannei Nannini „Bello e impossibile”, cântat cu vocea aceea răgușită, răscolitoare.
Am văzut câteva imagini de la concertul susținut de cântăreață la Sala Palatului, luna trecută, și am trăit o mare bucurie ascultând-o. Dacă vrei cu tot dinadinsul, și cauți asta cu încăpățânare, găsești frumusețe acolo unde nu te aștepți. Chiar în imperfecțiune, sau, mai ales, tocmai acolo.
Vine să-mi întărească această credință o minunată carte de memorii scrisă de doamna Riri Sylvia Manor, intitulată, aparent paradoxal, „Bucuria de a nu fi perfectă”. Pentru că asta înseamnă că ești încă viu, că mai aștepți să se întâmple ceva, că nu ai renunțat la speranță, la frumoasele iluzii. Riri Sylvia Manor este o doamnă octogenară, care s-a născut în România și a emigrat în Israel în 1960, unde a profesat ca medic oftalmolog, marea ei pasiune rămânând literatura.
Recent, a fost din nou prezentă în țară, cu ocazia decernării Premiilor revistei „Observator cultural”, la ceremonie ținând un discurs foarte simplu și deosebit de cald. Era vizibil emoționată, mărturisind cât de mult a surprins-o premiul primit pentru cartea ei apărută la Editura Humanitas, o recunoaștere la care nu se aștepta. Dar cei din juriu au mers la sigur, acordând girul lor unei cărți care închide între coperțile ei viață adevărată, cu multe greutăți, cu suferințe, cu împliniri, cu nenumărate experiențe și povești tulburătoare prin firescul și profunda omenie din ele.
Riri Sylvia Manor nu a fost răsfățată de soartă, a suportat multe persecuții, fiind evreică, dar, cu toate acestea, a avut puterea de a rămâne ea însăși, neatinsă de rău, de urât, de inuman. I-a privit întotdeauna pe cei din jurul ei, pe semenii ei, cu seninătate, calm, cu înțelegere, fără ranchiune și resentimente, așa după cum au observat toți comentatorii scrierilor sale.
E o doamnă frumoasă și la vârsta ei înaintată, e dreaptă, cu o ținută de o mare eleganță, respiră calm, echilibru, și împrăștie lumină. Are și mult umor atunci când spune : „Vedeți, bătrânețea nu e o condiție plăcută, dar acesta nu e un motiv să nu profităm de ea și de faptul că mâine e încă o dimineață, poate, și o zi însorită și sunt atâtea lucruri de făcut și atâția oameni de iubit, încă. Eu cred că nimic nu îmbătrânește mai mult decât încercările tehnice de a arăta mai tânăr și femeile care își fac liftingul feței ar arăta mult mai tinere dacă și-ar face liftingul sufletului”.
Le-a mulțumit apoi tuturor acelora care o plac așa cum este, cu ridurile ei, care mărturisesc că a trăit, a iubit, a plîns și a râs. Deși nu e perfectă. Dar este încântătoare prin luciditate, prin tonusul ei spiritual, prin felul simplu, deschis de a fi, prin bunătate. O năstrușnică Scarlett de 80 de ani, care, după propria-i mărturisire, se amuză să spună un lucru senzual: și mâine e o zi. Iar despre viață spune că, „îți dă lecții, un fel de doctorat al iubitului-mai puțin. Un doctorat al nefirescului. Pentru că firesc e să iubești”.
Sunt convinsă că vorbele astea simple, calde, nu le pică bine multora de pe la noi. Fiindcă noi trăim într-un peisaj isteric, în care ura irațională, răutatea, invidia, scandalul, vulgaritatea, insulta grosolană se lățesc peste tot. Murdăresc tot. De aceea cred că unul dintre cei mai importanți scriitori români de astăzi, Mircea Cărtărescu, are mare dreptate când spune că suntem o țară a urii. Că-i urâm pe toți cei care sunt „mai bogați, mai vizibili, mai deștepți, mai cultivați sau mai norocoși decât noi”. Care nu ne seamănă, care sunt străini sau, pur și simplu, diferiți. Numai morții scapă, cică-se, de ura asta, pentru că ei nu mai fac nimănui concurență. Mă îndoiesc însă și de asta, fiindcă am văzut destui detractori ai unor oameni de valoare care nu s-au potolit nici după moartea acestora, vărsându-și în continuare veninul.
Arătându-și uscăciunea și micimea sufletească. Treaba lor, îi compătimesc pentru cât sunt de meschini, înguști la minte, toxici, și îi ocolesc, luându-mi ca pavăză vorbele Antigonei: „Al vieții mele rost e să iubesc, nu să urăsc”. Da, bello e possibile, de ce nu?
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
