27 aprilie 2024
SportHandbal femimin/ Divizia A: Prima înfrângere

Știința Bacău- CSȘ Tulcea 21-23 (9-13)

Handbal femimin/ Divizia A: Prima înfrângere

Se zice că nu e doi fără trei. O fi. Dar nu întotdeauna. O demonstrează handbalistele Științei Bacău, care, după două victorii obținute în primele două etape ale campionatului Diviziei A, s-au poticnit în runda cu numărul trei.

Și asta chiar pe teren propriu. Sâmbătă, formația băcăuană a fost învinsă în Sala Sporturilor cu 23-21 de CSȘ Tulcea, după ce oaspetele s-au aflat în avantaj și la pauză: 13-9.

„Am întâmpinat dificultăți în pregătirea acestui meci în condițiile în care, pe parcursul săptămânii trecute, am avut trei jucătoare accidentate: Ivanov, Croitoriu si Aholtoae. Le-am forțat, dar situația lor medicală le-a împiedicat să fie apte suta la sută și, având în vedere că nu contăm nici pe o bancă foarte lungă, acest lucru s-a simțit”, a declarat antrenorul Științei, Constantin Giani Hornea. Conduse cu patru goluri la pauză, studentele au avut o revenire în partea secundă, atunci când, cu cinci minute înainte de final, au restabilit egalitatea pe tabelă.



Din păcate, finalul a fost al tulcencelor, chiar dacă, cu doar 40 de secunde înainte de ultimul fluier, Știința a avut posibilitatea să marcheze pentru 22-22. Și dacă nu au făcut-o gazdele, au reușit-o tulcencele, care s-au impus cu 23-21, cu un gol înscris pe un ultim atac.

Săptămâna aceasta înregistrează o pauză în campionatul feminin al ligii secunde, Știința urmând să revină pe teren pe 7 octombrie, atunci când va evolua la Constanța, în compania Neptunului din localitate.

În meciul cu Tulcea, Știința a evoluat în formula: Uricaru, Ivanov, Patriche- Ciobanu (5), Cășeriu (5), Faig (5), Verșescu (3), Croitoriu (1), Iștoc (1), Aholtoae (1), Lungu, Andrieș, Grigoriu.

Celelalte rezultate ale etapei a treia din Seria A: CSU Târgoviște- Neptun Constanța 6-22, SCM Gloria Buzău- CSM București II 37-30, ACS Șc.181 SSP București- HCF Piatra Neamț 14-27, Spartac București- CNOT Iași 21-19, Steaua București- Activ Plopeni 38-29, Dinamo București- Danubius Calărași 22-19. Știința București a stat.

Clasament
1. HCF P. Neamț 3 3 0 0 91-45 9p.
2. Gloria Buzău 3 3 0 0 84-17 9p.
3. Neptun C-ța 3 2 0 1 78-59 6p.
4. Steaua București 3 2 0 1 96-84 6p.
5. Știința Bacău 3 2 0 1 75-74 6p.
6. CSȘ Tulcea 3 2 0 1 77-79 6p.
7. Spartac București 3 1 1 1 55-77 4p.
8. Știința București 2 1 0 1 62-47 3p.
9. CSM București II 2 1 0 1 57-62 3p.
10. Dinamo 2 1 0 1 43-51 3p.
11. CSU Târgoviște 3 1 0 2 58-76 3p.
12. 181 București 2 0 1 1 40-53 1p.
13. CNOT Iași 2 0 0 2 45-48 0p.
14. D. Călărași 3 0 0 3 68-76 0p.
15. Activ Plopeni 3 0 0 3 78-111 0p.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri