26 aprilie 2024
EvenimentGala Premiilor Desteptarea 2010

Gala Premiilor Desteptarea 2010


A darui inseamna a fi liber

Nu-i intelept ca dupa decernarea Premiilor DESTEPTAREA, la prima editie sau la a 15-a, sa vorbesti despre alti oameni care, poate, ar fi trebuit sa se numere printre premianti. Insa nu pot sa nu ma gândesc acum la sute si mii de oameni care ar fi meritat sa-i premiem, ori, daca nu, macar sa le adresam un cuvânt de apreciere, de multumire din partea comunitatii unde isi duc traiul, viata, acolo unde cuvântul lor, fapta au insemnat zidire, la scara mai mare sau mai mica.
Faptele mari au la baza lucrari mai mici, fara de care societatea nu ar exista, nu ar progresa. In traseele noastre de documentare am intâlnit multi asemenea oameni, pe care i-am uitat, de care ne aducem aminte rar, despre care atunci, la momentul intâmplarii, am consemnat in câteva rânduri evenimentul, fara a intra in detalii, in esenta si travaliul de luni sau de ani pentru reusita. Timpul nu iarta, insa tine cu cei puternici. Mereu a trebuit sa alegem. De la cei peste 150 de premianti ai cotidianului DESTEPTAREA am retinut multe invataminte, fapte de viata, reusite profesionale care au avut la origine munca, foarte multa munca, scoala, studiu, omenie, moralitate, inteligenta si daruire, adaugate la vocatie si talent. Acesti oameni, dar si multi altii merita mai mult decât am facut noi, insa am fost onorati ca au fost si sunt alaturi de noi, de comunitate, fie ei medici, manageri, economisti de prestigiu, studenti, muzicieni, artisti, administratori ai unor localitati, sportivi, politicieni.
Gala Premiilor DESTEPTAREA 2010, care a avut loc pe 20 decembrie, la Sala ATENEU, a reunit asemenea personalitati, care s-au prezentat numerosului public cu emotia inerenta unor manifestari publice, viata si munca lor desfasurându-se in spatii unde aplauzele nu se aud, insa au avut curajul si bunavointa de a ne transmite crezul lor de-o viata. Argumentele reusitei. In conditiile extrem de nesigure in care se afla tara, lumea, intreprinderea Trustului Media DESTEPTAREA este una care aplica realism, curaj, disponibilitate si deschidere catre ceea ce dorim sa fim, sa devenim impreuna. Au fost la sarbatoarea noastra oficialitati locale, colegi din presa, prietenii nostri de fiecare zi – cititorii, carora am vrut sa le daruim si lor din bucuria noastra de acum, când cotidianul DESTEPTAREA trece in al 22-lea an de existenta: 22 decembrie 1989 – 22 decembrie 2010. Libertatea câstigata atunci, dureros de greu câstigata, ne da dreptul sa visam, sa vorbim deschis si liber, sa ne-o asumam pentru constructie si sa o pastram cu sfintenie curata. Libertatea nu este de unica folosinta, ea este esenta devenirii noastre.
Felicitam pe toti premiantii Galelor DESTEPTAREA si, la urarile domniilor lor, le adaugam din inima si suflet pe ale noastre, de sanatate, bucurii si impliniri dupa dorinte.
La multi ani!

Gheorghe Baltatescu

 
 


spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri