26 aprilie 2024
ActualitateFosta sotie a unui inculpat si-a recuperat dupa sapte ani bunurile sechestrate...

Fosta sotie a unui inculpat si-a recuperat dupa sapte ani bunurile sechestrate

Sotul cercetat, sotia cu paguba. Prin aceasta drama trec multe familii, chiar daca ancheta este inceputa impotriva unui singur membru. In unele cazuri, este firesc ca anchetatorii sa puna sechestru pe toate proprietatile, mai ales atunci când prejudiciul este foarte mare, in altele, se dovedeste a fi un abuz.

O femeie din Bacau a reusit de-abia dupa sapte ani sa-si recupereze bunurile sechestrate de procurori, desi divortase de sotul inculpat si facuse dovada ca este singura proprietara si nu are nicio legatura cu dosarele penale.

Ea a dat in judecata statul român, Ministerul Economiei si Finantelor, Ministerul Public, DIICOT si DNA si cere despagubiri morale si materiale.



Lacramioara P. cere despagubiri de 50.000 lei pentru prejudiciul material si moral cauzat de sechestrul, prelungit pe ani intregi, aplicat pe doua autoturisme – un Mercedes Benz si un Audi. In 2004, Parchetul National Anticoruptie a dispus sechestrul asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile ce apartineau lui Daniel P., sotul femeii, pe numele caruia era deschis un dosar de urmarire penala.

Un an mai târziu, Lacramioara a divortat si tot atunci s-a facut partajul bunurilor comune dobândite in timpul casatoriei. Ea a primit prin sentinta judecatoreasca doua imobile, un depozit bancar si doua masini, aflate sub sechestru.

A inceput sa faca demersuri pentru a intra in posesia bunurilor fara sa banuiasca macar ca aveau sa treaca sapte ani pâna sa reuseasca sa beneficieze cu adevarat de toate proprietatile primite.

Plângeri si raspunsuri evazive

Zeci de plângeri a facut impotriva ordonantei din 2004 prin care s-a dispus sechestrul. In 2008, DNA a ridicat sechestrul asupra unor bunuri ale femeii, mai putin pe cele doua masini. I se raspunde in acelasi timp ca sechestrul pe masini nu a fost instituit de DNA, dar ca este posibil sa fi fost dispus in alt dosar de urmarire penala.

“Ulterior, am solicitat raspuns Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, in custodia caruia se aflau autoturismele. Am aflat ca pe Audi a pus sechestru Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog Bucuresti, iar pe Mercedes a pus sechestru Parchetul National Anticoruptie”, arata Lacramioara.

A continuat sa faca plângeri la care a primit raspunsuri evazive, contrazise de acte. In 2010, DNA o informeaza pe femeie ca un dosar deschis in 2004 se afla inca in faza de urmarire penala, iar asupra bunurilor mobile si imobile ale lui Daniel P. s-a dispus masura sechestrului pâna la concurenta sumei de 100 de miliarde lei vechi.

“Dosarul se afla si in prezent in faza urmaririi penale. Este lesne de inteles ca ceea ce s-a urmarit aici este ca faptuitorul sa beneficieze de prescriptia raspunderii penale. In acest context, mentinerea in mod nejustificat a sechestrului constituie un abuz din partea autoritatilor Ministerului Public ce mi-a produs reale prejudicii materiale. Din primavara anului 2004 si pâna in prezent nu s-au mai efectuat acte procesuale in dosarul aflat la DNA in faza de urmarire penala.”
Lacramioara P., sotia care se lupta in instante

Cu sechestru pe masini, dar executata pentru impozite neplatite

DNA i-a restituit autoturismul Mercedes abia in iulie 2011. Pentru Audi, a fost trimisa la Satu Mare unde se instrumenta un nou dosar impotriva fostului sot. In ianuarie 2012 a intrat si in posesia celei de-a doua masini, pe care nu a putut sa o foloseasca pentru ca nu a primit si actele, trimise tocmai in octombrie 2012.

“In tot acest interval mi s-a incalcat dreptul la proprietate si nu am putut folosi autoturismele. Cu toate acestea, am fost somata sa achit impozitele anuale pentru masinile sechestrate fara temei de catre Ministerul Public.

In prezent sunt executata fiscal pentru aceste creante. Totodata, pentru ca au stat foarte mult timp nefolosite in curtea IPJ Bacau, in conditii necorespunzatoare, masinile nu mai erau in stare de functionare si a trebuit sa cheltuiesc bani cu repararea lor”, mai explica Lacramioara.

Actiunea deschisa de ea pentru despagubiri urmeaza sa se judece la Tribunalul Bacau. In intâmpinarea depusa la dosar, reprezentantii Ministerului Public nu fac nicio referire la acuzatiile de abuz, doar cer respingerea actiunii pe motiv ca s-a prescris dreptul de a cere despagubiri.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri