26 aprilie 2024
SportFCM Dinamo Onesti, in pragul desfiintarii!

FCM Dinamo Onesti, in pragul desfiintarii!

Fotbal/ Principala favorita la promovarea in C este pe cale de a se retrage din campionatul Ligii a IV-a

Mai intâi a aruncat manusa, ilustrându-se drept principala candidata la promovarea in esalonul trei. Acum, se pregateste sa arunce prosopul, fiind pe punctul de a se retrage din Liga a IV-a. Dulce si amar, destinul echipei FCM Dinamo Onesti. Iar in ultima vreme, doar amar. Zaharul nu e pentru echipa, ci pentru declaratii siropoase, din care nu intelegi mare lucru in afara faptului ca, da, nu mai exista viitor la FCM Dinamo Onesti. “E adevarat: suntem pe cale de a ne retrage din campionatul Ligii a IV-a, unde ocupam locul secund. Nu exista resurse financiare pentru sustinerea celor trei echipe: cea din Liga a IV-a si cele doua care activeaza in Campionatul Juniorilor Republicani A si B”, a declarat pentru presedintele gruparii de pe Trotus, Constantin Florian.

A tunat si i-a imprastiat



Iarna a fost crâncena pentru a doua clasata din Liga a IV-a. Antrenorul Daniel Munteanu a parasit echipa, acuzând lipsa de transparenta a conducatorilor: “Am venit fara salariu, doar din dorinta de a ajuta echipa sa promoveze in C. Când am vazut insa ca jucatorii pleaca care incotro, iar clubul nu ia atitudine, am renuntat si eu. Ma asteptam ca persoanele din conducerea clubului sa-si asume anumite responsabilitati, insa acest lucru nu s-a intâmplat”. Jucatorii s-au risipit in cele patru zari, care in strainatate (la pescuit oceanic, in Norvegia), care la alte echipe (Alexandru la Suceava si Polocoseri la Pascani), care Dumnezeu stie pe unde. In acest moment, in lot nu se mai regaseste niciun senior, sub comanda noului antrenor Costica Ene aflându-se doar juniori, 40 la numar, care nu au jucat nici macar un meci de verificare in aceasta iarna.

Florian: “Am doar merite”

Si totusi, de ce s-a ajuns in aceasta situatie? Presedintele Florian arata cu degetul catre municipalitate. Acuzatii: “Am solicitat in ianuarie 80.000 lei, insa nu am primit nimic. Ce sa fac daca primarului si viceprimarului nu le place fotbalul? Ei sunt cu raliuri, cu alte lucruri. Nu-i condamn, mai ales ca ca primarul Neghina s-a aratat dispus sa ne ajute, dar…”. Dar si sarade! Dezlegati-le daca puteti: “Credeti-ma, nu pot sa va spun chiar totul. Stiu multe, insa nu pot sa vi le spun. Sunt si chestiuni politice, dar si altele, pe care nu vreau sa le comentez”. In final, zahar, muuult zahar: “Eu am doar merite la acest club si imi pare rau ca ele nu sunt recunoscute. Nu pot spune ca am avut calitatea de finantator, dar am facut totul ca, timp de trei ani, clubul si proiectul sa stea in picioare. Duminica de duminica mergeam si cumparam apa minerala si ciocolata pentru echipa, ca totul sa fie bine”. Ei, sa nu dai in diabet?

Suspiciuni financiare

Ce spune, insa Primaria? Viceprimarul Nicolae Gnatiuc a precizat pentru “Desteptarea” ca municipalitatea onesteana nu mai este dispusa sa finanteze un proiect fotbalistic asupra caruia au planat si planeaza dubii de ordin financiar: “Au fost trase niste semnale de alarma din punct de vedere financiar, iar noi am solicitat celor de la club raspunsuri punctuale. Or, raspunsurile nu au avut darul de a inlatura suspiciunile. Prea multe s-au intâmplat acolo, la FCM Dinamo Onesti. Mai intâi au plecat cei doi actionari, Nicolae Badea si Vasile Ciobanu, apoi au plecat niste jucatori fara ca Primaria sa fie instiintata. In cele din urma, a plecat si antrenorul Daniel Munteanu. Toate aceste lucruri ne-au pus in garda referitor la finantarea echipei. E clar ca trebuie regândita strategia”. Dupa cum e clar ca, tot gândind si regândind strategii, fotbalul onestean risca sa dispara pe de-a-ntregul.

Dan Sion
Ion Moraru

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri