Epoca isteriilor

Câteva evenimente din ultima vreme și reacțiile care au urmat mă fac să cred că stăm tot mai rău în privința capacității de a evalua realitatea. Nu-mi dau seama, deocamdată, dacă asta ni se întâmplă doar nouă, românilor, sau e o stare generală a epocii moderne, epocă în care instrumentele ce vin în prelungirea simțurilor, membrelor și neuronilor micșorează efortul de a ne adapta.

Am văzut, de exemplu, cât de irațional a fost comportamentul unora dintre politicieni față de prognoza meteo sau față de măsurile luate de primăriile și prefecturile din țară. Dintr-o dată, meteorologii au devenit vinovați că furtuna a atins doar marginea unui oraș în loc să facă prăpăd, așa cum anunțau „codurile”, iar edilii erau acuzați că închid școlile fără motiv.

Vijelia nu a intrat în Capitală la ora 18, ci în timpul nopții. Grav. Foarte grav. Lung prilej de vorbe și de ipoteze. De fapt, nu a fost închisă nicio școală, a fost scurtat programul cu o oră, spre entuziasmul copiilor și enervarea părinților. E ușor de închipuit ce s-ar fi întâmplat dacă furtuna s-ar fi dezlănțuit mai devreme și nu ar fi fost luate măsuri de prevenire a accidentelor.

Pentru unii, ploaia însoțită de vânt și grindină a fost (aproape) un potop, pentru alții a fost „nimic”. Unii s-au plâns că autoritățile „bagă panica în populație”, alții că nu sunt în stare să o prevină „în timp util”.

Noroc cu dosarul Belina, care i-a făcut pe români să uite disputele pe teme meteorologice. Altă știre, alte exagerări. Închirierea unei bălți a ajuns subiect de interes național.

Nu știm dacă acel contract este legal sau ilegal deoarece ancheta nu s-a încheiat, instanța nu s-a pronunțat, dar ce mai contează? Ne-am obișnuit să judecăm grăbit și să pronunțăm verdicte sau să le împrumutăm gata formulate de la cei care au interes să manipuleze. Mă întreb dacă mai avem nevoie de instanțe.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"