Bici din coada de topor

Un individ, cu identitate profesionala si morala incerta, si-a arogat – de ceva timp – rolul de arbitru in presa bacauana. Asa cum este ea si cum a fost: presa de provincie, cu aspiratii si tendinte spre perfectionare. Este dreptul oricarei persoane sa-si exprime opiniile (chiar sa-si dea cu parerea!), este o dovada de maturitate si poate avea un rol septic pentru societate, dar sa iti propui zilnic, din scaunul “cu rotile” donat de organizatii oculte, dotat cu adapatoare, sa analizezi locul fiecarei virgule dintr-un anume ziar si de la un anumit post de televiziune (repet: zilnic) inseamna nu ca demersul tau este pus in slujba asanarii continutului, a (eventual) limbajului folosit si restabilirii verticalitatii, ci – cum spunea colegul meu Fercu – exista pustiuri in care nu mai rasare nimic. Tot distinsul profesor Fercu, la o agapa literara de exceptie, care se numeste AUDIENTA (Editura Fundatiei Academice Axis – 2012), preciza: “Sufletul, domnule, este de o rara parsivenie: uneori il tradeaza si pe… proprietar”. Profesorul si criticul literar Constantin Calin a iesit in public cu o carte ce poarta pe coperta un titlu neutru (poate ca, daca nu avea semnatura lui, nu-l lua nimeni in seama): Provinciale. PROFESORUL nu s-a urcat in turn pentru a privi realitatea pe care a trait-o si a consemnat-o in jurnal, el a ramas la orizontala, de unde ochiul, auzul sunt mai… productive, iar faptele sunt mai credibile. Mihai Buznea, reputat jurnalist, fost director si redactor sef al Desteptarii, redactor la TVR, imi spunea intr-un interviu de suflet pe care i l-am luat cu ani in urma ca ziaristul nu trebuie sa dea verdicte: el consemneaza faptele, le trece prin filtrul constiintei si sufletului lui si le ofera publicului. Cum spuneam la inceput, exista un individ in Bacau care – dupa cum am observat – nu are alta treaba decat sa se uite printre zabrele in curtea vecinului pentru a urmari siesta caprei acestuia. In alte zile – toamna fiind – tanjeste dupa pere malaiete, merele domnesti – de regula – se parguiesc la mare inaltime. Doar paduretele cad pe jos…