„Având în vedere buna colaborare dintre Partidul Ecologist Român (PER) și Partidul Social Democrat (PSD) la nivel național, organizația județeană PER Bacău și organizația județeană PSD Bacău au decis să fie parteneri în perioada campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Moinești”, declară Irina Ungureanu, președinta PER Bacău.

Cu alte cuvinte, ecologiștii îl susțin pe Paul Cotîrleț, candidatul PSD la funcția de primar al Moineștiului și își doresc să câștige alegerile, „astfel încât toți locuitorii municipiului să primească din partea administrației și a viitorului primar toată atenția și tot respectul.”

Existența protocolului de colaborare dintre cele două formațiuni politice e doar unul dintre motivele pentru care PER îl sprijină pe Paul Cotîrleț. Celelalte au legătură cu seriozitatea tânărului candidat și cu proiectele cuprinse în programul acestuia, afirmă Irina Ungureanu.

„Noi, ecologiștii din organizația județeană și în mod special cei din Moinești, avem mare încredere în Paul Claudiu Cotîrleț, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului. E un tânăr valoros, un tânăr harnic, cu proiecte concrete și care răspund așteptărilor cetățenilor”, afirmă președinta județenei PER.

De asemenea, fiind tânăr, candidatul PSD are și energie, și determinare, și timpul necesar pentru a duce la bun sfârșit investițiile pe care le va începe, precizează ea, adăugând că ecologiștii sunt interesați mai ales de acele proiecte care vizează protejarea mediului.

„Îi îndemn pe toți susținătorii noștri și pe membrii PER să meargă la urne pe 11 iunie și să-l voteze pe Paul Claudiu Cotîrleț pentru funcția de primar al municipiului Moinești”, declară, în final, Irina Ungureanu, președinta organizației județene.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ