Nu toti candidatii de la examenul de titularizare din acest an, care au obtinut note peste 7, au avut posibilitatea de a ocupa un post sau o catedra titularizabila. La examenul din acest an, rata de promovare (note peste 5) a fost de 80.74 la suta, la un numar de 826 de participanti cu lucrari corectate.

Desi au fost aproape 400 de posibili ocupanti pentru 521 de catedre titularizabile, doar 218 profesori au reusit sa-si gaseasca un loc, in functie de specializare, in cele doua sedinte publice de repartizare pe post, organizate la centrele de examen, respectiv Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” si Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen”, ambele din Bacau, in zilele de 9 si 12 august. Acestia sunt angajati in sistem pe perioada nedeterminata, ca titulari. Probleme mari sunt pe catedrele de educatoare (unde pe 196 de posturi au fost repartizati 12 titulari) si pe cele de invatatoare ( unde pe 236 de posturi s-au repartizat 38 de titulari)

„Diferenta provine din faptul ca cererea si oferta pe discipline au fost diferite. Au existat discipline in care oferta a fost mai mare fata de numarul de candidati, iar aici ma refer in special la partea de educatori si invatatori, dar si discipline la care oferta a fost mai mica decât numarul de candidati care au obtinut note peste 7 la examen”, a explicat prof. Ida Vlad, inspector scolar pe Resurse Umane la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau.

Sanse pentru toti

Miercuri, 14 august, tot in cele doua centre, se desfasoara o noua sedinta publica de miscare a personalului didactic, de data aceasta pentru repartizarea pe post a candidatilor care au obtinut cel putin media 5.00 (cinci), la ambele probe de examen, atât inspectia la clasa cât si scris, la concursul de titularizare. Acestia vor fi angajati in sistem ca suplinitori (perioada determinata), in ordinea descrescatoare a mediilor. Posturile/catedrele titularizabile ramase neocupate intra si ele in aceasta noua repartizare, alaturi de catedrele complete si incomplete din sistem, netitularizabile. Urmatoarea sedinta publica de repartizare a candidatilor, pe posturile ramase neocupate, va fi la Inspectoratului Scolar (27-29 august).

Vor fi si restrângeri de activitate in 12 cazuri, dar si completari ale normei didactice, in alte 35 de cazuri. Cele 12 cazuri de restrângere sunt in Bacau, la Colegiul Tehnic „A.Saligny” (7 – pe mecanica, instructor practica de prelucrare a lemnului, româna, matematica, fizica, socio-umane si constructii) si la Colegiul Tehnic „Letea” (3 – pe româna, matematica si mecanica), dar si la Colegiul Tehnic „Ion Borcea” Buhusi (o catedra de maistru instructor comert) si Colegiul Tehnic „Petru Poni” Onesti (o catedra pe româna). Aceste persoane, fiind titulare in sistem, vor fi detasate in interesul invatamântului pe alte posturi, prin restrângere de activitate nesolutionata.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ