„Spune-mi cine îţi este prieten, ca să-ţi spun cine eşti”. Mi-am amintit de acest proverb, întrucât îmi pare că el exprimă tocmai provocarea pe care ne-o face Evanghelia duminicii a XXIII-a de peste an: spune-mi pe care Cristos îl urmezi, ca să-ţi spun ce fel de creştin eşti. Este acel Cristos care îţi cere să-l urmezi purtându-ţi crucea? Este acel Cristos care îţi cere să-l pui mai presus pe el decât familia, cei dragi, prietenii? Sau este un Cristos comod şi de ocazie şi „la bucată”?
Evanghelia duminicii ni-l prezintă pe Cristos parcă un pic nervos, prea sătul poate de atâţia ucenici superficiali şi de ocazie, prea supărat pentru faptul că mulţi se amăgesc că sunt creştini doar pentru că undeva în programul lor zilnic este prevăzută şi o rugăciune spusă în grabă, iar în cel săptămânal este inclusă şi o Liturghie „ascultată” la uşa sau în dosul bisericii, mai la răcoare. Oricât ne-ar surprinde poate o astfel de „reacţie” a lui Isus, ea este cât se poate de firească, aşa cum este firesc ca într-o relaţie de prietenie să apară la un moment dat şi întrebarea, poate nerostită, dar apăsătoare: eu ce (cât) însemn pentru celălalt? El ce (cât) înseamnă pentru mine? A şti aceasta înseamnă a putea înainta cu ochii deschişi, a-ţi înţelege viaţa şi a o trăi cu adevărat. Tocmai acest lucru ne invită Cristos să-l descoperim astăzi, întrebându-ne pe fiecare: eu cine sunt, de fapt, pentru tine?
Dacă privim la viaţa noastră, vom observa că ea se aseamănă cu un cocktail: muncă, şcoală, familie, Cristos, prieteni, timp liber, alte activităţi, fără a conta prea mult ordinea în care le adăugăm. Cantitatea fiecărui ingredient pus mai diferă de la o zi la alta, câteodată mai renunţăm la ceva sau înlocuim cu ceva nou, fără a fi vreo problemă, întrucât tot un cocktail rămâne; îi schimbăm dacă este nevoie doar numele şi, eventual, ne bucurăm că am încercat ceva nou. Şi astfel, trăim cu sentimentul că pentru viaţa noastră merge orice reţetă, atâta timp cât undeva acolo, între „ingrediente”, rămâne şi Cristos, pentru că, dacă este şi el, atunci tot cocktail creştin se numeşte şi este în regulă.
Cine este Cristos pentru fiecare dintre noi, unde şi cât este prezent în viaţa noastră, ştim doar noi înşine. Însă cine, unde şi cât trebuie să fie Cristos în viaţa noastră ne-o spune el însuşi: primul, în tot ce facem, şi mai presus de toţi şi de toate. Nu este suficient să fie prezent doar într-o oarecare măsură, într-un oarecare loc şi într-un oarecare fel: trebuie să fie în totalitate, la locul său (dintâi) şi în felul cuvenit. A-l preţui pe Cristos mai mult nu înseamnă a-i dispreţui pe ceilalţi, ci înseamnă a învăţa să-i preţuim altfel, mai mult şi mai profund.
Pr. Gabriel Bacoşcă-Ţernă, vicar la Parohia „Fericitul Ieremia Valahul” din Bacău
