26 aprilie 2024
CulturăDoi bacauani au realizat un videoclip pentru fostul solist de la Dire...

Doi bacauani au realizat un videoclip pentru fostul solist de la Dire Straits

Paul si Iulia Paius, fani ai trupei Dire Straits, s-au inscris intr-un concurs de productii video pentru o piesa a fostului lider al formatiei * cadrele au fost filmate la Teatrul „Bacovia”, la Café du Théâtre si in imprejurimile Bacaului * videoclip-ul nu a fost realizat pentru câstigarea unui premiu, ci este o productie care reprezinta ceva de suflet pentru cei doi

Artistul britanic Mark Knopfer, fostul lider al trupei Dire Straits a lansat, pe 16 martie, cel de-al VIII-lea album solo, intitulat „Tracker”. Ultima piesa de pe album, „Wherever I go”, pe care o interpreteaza in duet cu cântareata de folk Ruth Moody, se bucura de o atentie deosebita in rândul fanilor, pentru ca a fost propusa pentru un concurs pe talenthause.com, un site de freelanceri destinat domeniului artistic, participantii trebuind sa realizeze un videoclip pentru aceasta melodie.

Vestea nu a trecut neobservata de Paul Paius din Bacau, mare fan al trupei Dire Straits si a fostului ei lider, chitaristul Mark Knopfler. „Fiind formatia mea preferata, nici nu mi-as fi putut imagina vreodata ca as putea sa-l cunosc pe Knopfler, sa lucrez pentru el. Mi s-a parut o sansa unica”, a marturisit bacauanul vizibil emotionat. Paul Paius, impreuna cu sotia, Iulia, sunt producatori independenti de filme comerciale. Asa ca aparatura nu a fost o problema. Aveau nevoie de un scenariu si sa se apuce de treaba.



Iulia si Paul Paius
Iulia si Paul Paius

„Am ascultat piesa, mi-a placut, este cam trista, fiind povestea a doi oameni care se iubesc, dar care nu pot fi impreuna, din pricina distantelor care-i despart. Dar ei se iubesc in continuare si au loc fiecare in inima celuilalt”, povesteste Paul. Atunci, a incercat sa-si imagineze o poveste. Plecând de la versuri, si, desi Mark Knopfler este chitarist, si-a imaginat o poveste in care protagonisti sunt un saxofonist si o fata pe care o intâlneste in deplasarile sale.

Bogdan Matei in clipul piesei Wherever I go
Bogdan Matei in clipul piesei Wherever I go

Personajele din videoclip sunt interpretate de Matei Bogdan si Alina Simionescu, actori ai Teatrului Municipal „Bacovia”, cu care Paul si Iulia au mai lucrat si in alte proiecte. „Cadrele le-am filmat la Café du Théâtre, in sala mare a Teatrului Bacovia si in zonele Magura si Valea Budului”, ne-a mai destainuit Paul Paius.

„A fost o munca titanica, si ma refer aici la numarul orelor alocate filmarilor, de multe ori pe vreme nefavorabila. Am filmat timp de cinci zile, intre 6 si 8 ore pe zi. Videoclipul, pâna sa ajunga la forma finala a suferit mai multe modificari de forma, nu foarte mari, cât sa insistam asupra unor detalii”, a completat Iulia Paius.

Concursul de videoclipuri de pe acest site are doua premii. Un premiu in valoare de 4.000 de dolari, pentru cel care va câstiga acest concurs, si un premiu de popularitate de 1.000 de dolari pentru cel mai distribuit clip in mediul online. „Trebuie subliniat ca nu am realizat acest videoclip pentru premii. Este o productie care reprezinta ceva de suflet pentru noi”, a declarat Paul Paius. La acest concurs s-au inscris 65 de productii, dintre care doar doua sunt din România, iar desemnarea câstigatorului va fi facuta de Mark Knopfler, Ruth Moody si reprezentantii casei de discuri Virgin-EMI Records. Concursul se desfasoara pâna pe 31 martie la ora 19.00 (ora României), când va fi anuntat câstigatorul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri