Doctorul de la Urgentele 112

7


Dr. Adrian Colibaba. S-a nascut in inima Moldovei, la Radauti. Acolo a copilarit, acolo a facut liceul. A urmat apoi studiile in Iasi, la Facultatea de Medicina. De 10 ani lucreaza la Serviciul Judetean de Ambulanta Bacau, iar de opt ani ocupa functia de director medical.

– Mereu de garda, pentru salvarea de vieti. Mereu in actiune. Cum e sa fiti permanent in lupta cu supravietuirea?
– E bine sa vorbesc, aici, in numele echipei – medic, asistent medical, ambulantier, nu numai in numele meu, pentru ca fara echipa, intr-o astfel de meserie, nu se poate. Salvarea de vieti! Da, face parte din noi. Nu stiu daca e microb sau virus. E un mod de a fi. Multi dintre noi petrecem mai mult timp la serviciu decât acasa, din cauza lipsei acute de personal, iar lucrurile se leaga. Lupta de supravietuire… da, pe de o parte este o lupta de supravietuire a pacientului, dar si una de supravietuire a noastra, pentru ca deplasarea in regim de urgenta presupune multe riscuri. Nu poti sa fii salvator, daca nu esti tu un supravietuitor. Pentru ca un erou mort nu este decât… un erou mort. Si au fost atâtea cazuri, chiar si la noi, in Bacau, când personalul serviciilor de urgenta prespitalicesti a avut de suferit sau chiar si-a pierdut viata in timpul acestor deplasari.

– Cum ati ales cariera medicala? Ce v-a determinat sa alegeti medicina de urgenta? Nu multi rezista intr-un astfel de domeniu.
– De mic copil mi-am dorit sa urmez aceasta meserie, profesie, cariera, nici nu stiu cum sa o denumesc mai bine. Stiti cum se spune: „Medicina este o arta printre stiinte si o stiinta printre arte.” Iar mie mi-a placut asta, inca de când am auzit-o. Recunosc ca m-a influentat foarte mult si cinematografia. Am vazut si tot vazut celebrul serial „ER – Emergency Room” (Spitalul de Urgenta), care m-a facut sa decid sa aleg Medicina. Este insa si un al saselea simt, care te ajuta in astfel de decizii, care iti spune cum sa te comporti si ce sa faci la un anumit moment. Dupa terminarea facultatii, am facut rezidentiatul, iar din 1 ianuarie 2006 sunt angajat al Serviciului de Ambulanta Judetean Bacau. Este primul si singurul meu serviciu. Acum realizez ca au trecut deja 10 ani. Parca nu a fost chiar ieri, ci… alaltaieri. Aici mi-am gasit locul.

– Dramele pacientilor devin o povara pe umerii medicilor de la Serviciul de Ambulanta? Sau practica imunizeaza?
– Multi dintre noi ar spune ca nu. Dar in traducere, acest lucru inseamna ca nu le simt in acel moment, nu le accepta sau nu le recunosc. Poate nu reusim sa constientizam ca sunetele, vocile, strigatele de ajutor pe care le auzim, situatiile in care ne aflam zilnic au un impact puternic asupra noastra si a vietii noastre, a statusului emotional. Si poate ca unele din raspunsurile noastre la provocarile din jur, unele exagerate, sunt generate, in subconstient, tocmai de acest impact emotional. Impreuna cu doamna manager al Serviciului de Ambulanta vrem sa initiem, sa introducem si sa dezvoltam un program prin care sa oferim asistenta psihologica echipajelor medicale care participa la interventii, pentru ca este absolut necesar. Nu poti sa pretinzi cuiva care merge la un eveniment deosebit sa fie suta la suta normal dupa niste imagini traumatizante. E imposibil. Suntem oameni si noi.

– Când se transforma salvarea in dric? Dar in taxi? Stiti ca sunt si astfel de povesti, de rautati. Sau vorbim de situatii reale?
– Asa cum am mai spus, sunt momente in care deplasarea in regim de urgenta include un risc, mai ales ca vorbim de o deplasare pe cale rutiera, cea mai periculoasa in statisticile momentului. Au fost evenimente in care si masinile de Ambulanta au fost implicate in accidente rutiere. Chiar eu, personal, am fost implicat intr-un astfel de eveniment, in luna mai, anul trecut. Ce ne-a salvat atunci a fost Dumnezeu, care ne-a soptit sa respectam regulile si sa ne punem centurile de siguranta. Când e sa se intâmple, inevitabilul se produce. Din fericire, in ultima vreme nu au fost colegi implicati in astfel de situatii nedorite. Dar intotdeauna o sa amintesc de cei doi colegi de ai nostri, un asistent medical si un sofer, care si-au pierdut viata in misiune, in urma impactului cu un tren, in 1997, la trecerea de cale ferata de la Galbeni, de lânga Nicolae Balcescu.
In ceea ce priveste partea de taxi, aici vorbim de educatie si de faptul ca mare parte din activitatea medicala a fost mutata din sfera medicinei primare in cea a medicinei de urgenta prespitalicesti si spitalicesti. Am ajuns la circa 75.000 de interventii intr-un an, ceea ce este foarte mult. Adresabilitatea creste, iar cazurile sunt multiple. Este normal ca un pacient care se acutizeaza, care intra in panica din cauza unei boli, mai ales dimineata sau seara, ori noaptea, sa aiba ca prim instinct apelarea 112. Iar datoria noastra este sa ne deplasam acolo. Da, e adevarat ca 65 % din apelurile de la dispeceratul 112 sunt false. Da, este adevarat si ca se exagereaza atunci când se prezinta un caz, ca fiind de urgenta. Apoi, mai este si faptul ca asistentul medical care se deplaseaza la locul urgentei, pentru ca sunt situatii, in functie de gravitatea cazului, când pe ambulanta este doar asistentul medical, acesta nu are competenta sa decida daca pacientul ramâne sau nu la domiciliu. Numai daca pacientul doreste sa ramâna acasa. Si atunci majoritatea acestor cazuri, in proportie de peste 90 la suta, sunt transportate la o unitate sanitara. Noi nu avem cum sa verificam informatiile care vin prin 112. Abia când ajungem la locul urgentei, vedem ce este. Sa mai zicem ca circa 30 la suta din cazurile la care ne deplasam pot fi rezolvate prin medicina primara.

– Care este cea mai mare viteza cu care s-a condus o ambulanta? V-a parut vreodata rau ca masina de Salvare nu este… avion?
– Am zburat cu avionul, in mod particular, si e o senzatie care imi place. Am zburat si cu elicopterul, in calitate de medic, in interes de serviciu. Si iar mi-a placut. Tot ce pot sa spun este ca, de exemplu, in ultima luna, viteza maxima care a fost atinsa de o ambulanta din serviciul nostru a fost de 148 km/h, undeva in zona Sascut. Regulamentul special prevede ca autospecialele aflate in misiune pot incalca regulile de circulatie cu exceptia uneia singure: trecerea la nivel cu calea ferata. Evident ca ne dorim sa ajungem cât mai repede la un caz de urgenta, dar, am mai spus-o, e important sa ajungem in siguranta.

– Sunteti in concediu. In masina, sa spunem. Lânga dumneavoastra se intâmpla un eveniment tragic. Un accident cu victime, de exemplu. Ce faceti atunci? V-ati confruntat cu astfel de situatii?
– Sigur ca nu ramâi indiferent, in astfel de situatii. Mi s-a intâmplat, da, nu neaparat in concediu, ci in timpul liber. Evident ca atunci când vad un caz de urgenta, instinctul si constiinta imi spun sa opresc si sa intervin, daca e nevoie de mine. E normalitate, nimic altceva. E un gest firesc, care nu ar trebui sa mire, sa surprinda pe nimeni.

– Care sunt cazurile care nu se uita?
– A… copiii. In special, copiii arsi. Sunt imagini ingrozitoare, care lasa amprente grave. Si adultul ars e un caz critic, dar un copil care este fragil, fara ajutor! Mai ales ca intr-un astfel de caz este foarte greu sa obtii un acces venos pentru a interveni, in urgenta, macar pentru a diminua suferinta, pentru a-i calma durerea. E cumplit. Cel putin pentru mine.

– S-a intâmplat sa pierdeti un caz, adica sa ajungeti prea târziu, din cauza aglomeratiei? Apare atunci acel sentiment de neputinta? Si apropo de acest aspect: cum este respectata ambulanta in trafic?
– Pot sa spun, cu certitudine, ca avem ambulantieri buni conducatori auto, experimentati. E greu de spus insa ca ai pierdut pe cineva pentru ca ai ajuns prea târziu, sau ca l-ai salvat ca ai ajuns devreme. Cred numai ca Dumnezeu lucreaza prin oameni, asta e cert.
In ceea ce priveste acordarea de prioritate pe sosele a autospecialelor serviciilor de urgenta, aici nu trebuie sa vorbim de respect, de lipsa de respect, ci numai de calitatea unui conducator auto participant in trafic.

– Ce faceti, in timpul liber, ca sa scapati de imaginile dintr-o zi de lucru, de incarcatura emotionala din timpul unei garzi?
– Ce fac la serviciu, ca sa uit imaginile din timpul liber. (râde, n.r.) Ce fac? Pai, cochetez cu fotografia, uneori, dar foarte rar, si cu pescuitul. Mai tin si cursuri de prim ajutor, pentru ca e greu sa ma detasez de munca de la serviciu. Iar daca ar fi sa spun ce mi-as dori sa fac in timpul liber, la modul ideal – sa am o casa, undeva, asa, la o margine de padure, si sa ma ocup, hai-hui, de cautatul de trufe. Sa fiu asa, doar eu, câinele si… aparatul de fotografiat, bineinteles.

– Daca ar fi sa va alegeti acum meseria?
– L-as ruga pe Dumnezeu sa imi dea acelasi gând pe care mi l-a dat acum 20 de ani: sa aleg medicina de urgenta. Deci, da, tot medicina de urgenta. Absolut.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

7 COMENTARII

  1. veneam dinspre Comanesti spre Bacau … la ora 19 duminica ,in fata o masina intra in depasire din sens opus. Cu 10 ani de experienta semnalizez dreapta si incetinesc sa aiba timp sa depaseasca si sa nu intre in mine avand si sotia insarcinata. Imi da flash in fata multumindu-mi si porneste girofarul. Era o ambulanta. Nu mi se pare normal asa ceva. Daca se intampla ceva spunea ca avea girofarul pornit. Se poate verifica foarte usor cine facea cursa dinspre Bacau spre Moinestgi pe la 19. Ma gandeam sa apelez 112

    • Buna ziua domnule Andrei. Va rog sa-mi comunicati pe email ( sesizari@ambulantabacau.com ) mai multe date despre evenimentul pe care l-ati sesizat : data si ora aproximativa , locatia evenimentului , numarul de inmatriculare al autospecialei , marca , modelul si orice alt detaliu pe care il considerati important. Informatiile cerute ne vor ajuta sa verificam in detaliu cele sesizate de dumneavoastra. Multumesc. Dr.Adrian Colibaba

  2. Felicitări acestui om.
    Azi însă a murit un băiat de 18 ani din Cleja. Nu in accident. Cred ca sistemul sanitar ar fi putut face mai mult pentru el. Dumnezeu sa.l fericească.

  3. Un om extraordinar care nu a uitat in primul rand ca e om si apoi medic,merita tot respectul,fiind un exemplu pentru multe cadre medicale.Deasemenea si un profesor extraordinar,de la care ai cu adevarat ce sa inveti,nu sa tocesti dintr-o carte ca un papagal,ci chiar sa intelegi ceva.Felicitari si succes in continuare!

LĂSAȚI UN MESAJ