Un tânăr de 19 ani din comuna Filipeni a fost depistat și reținut pentru o perioadă de 24 de ore de către polițiști, fiind bănuit de săvârșirea a trei infracțiuni de furt din locuință. Acesta urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Traian au depistat la data de 05 noiembrie a.c., în urma investigațiilor specific desfășurate, un tânăr de 19 ani, din comuna Filipeni, bănuit de săvârșirea a trei infracțiuni de furt din locuință.

Din cercetări a rezultat că în perioada septembrie – noiembrie a.c., tânărul în cauză ar fi pătruns în locuințele a trei localnici, în timp ce aceștia nu se aflau la domiciliu și ar fi sustras mai multe scule electrice și bunuri casnice, în valoare totală de 2 500 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit părților vătămate.

Tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă iar în cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ