De ce mai scrieti?… (VI)

0


Am adresat unor scriitori, poeti, dramaturgi, istorici si critici literari, profesori universitari, intrebarea: „De ce mai scrieti, într-o vreme în care nici macar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe altii?” Raspunsurile sunt minunate…

”…Dracu te-a pus sa-l cauti insistent/ si sa-i dai ultima ta carte/ cu autograf?”

Dan Sandu, poet: „Sal’tare, Maître! Ce-ti veni, dragule, sa ma-«njuri» cu asemenea întrebare? Când aud de… ancheta jurnalistica ma gândesc cu groaza ca s-ar putea sa ma intâlnesc cu niscaiva nenorociti si Dincolo! Nu te speria, nu tu!… Asa ca prefer sa mai ard gazul p-acilea. Ma mai fac ca traiesc, ma mai fac ca respir, si-i amagesc pre unii si pre altii cum c-as fi vreun soi de condeier. Si, fiindca veni vorba, pot spune ca scriu mult, mai mult pe creier, de când hârtia s-a scumpit (adica, de la Facerea ei!). Mai mult rup, decât bag în carti… Mie, drept sa-ti spun, nu mi-a prea placut niciodata cum scriu! Si-i întreb, normal, pe criticii mei: «Nu vi se pare ca ma cam laudati, ca mie nu mi se pare deloc…!» În rest… «e multe de spus…!»
Am trimis, prin posta, acum vreo 30 de ani, «Balanta» lui Baiesu, la Bucuresti, unui prieten. Sfânta mare naivitate! S-a topit pe drum! Am repetat figura si cu cartile mele. Multe s-au «evaporat», nimerind la alti «adrisanti». M-am si bucurat! Daca scriitorii nu mai citesc (oare?!), macar lumea-ti mai citeste cartile si, poate, ti le si- «asculta!» Ai zice… un oaresce câstig! Uite-asa poti deveni celebru!
Glumim noi, dar «scroafa-i moarta-n cosar!». Lasa-ma, rogu-te, sa te ung la suflet c-un fel de raspuns, pripasit mai antat intr-un volum de insomnii: «Mai scrii mai scrii/ te mai ocupi cu din astea/ inclina capu-ntr-o parte/ (de câteva ori) / te priveste/ tâmp tu ai ramas tâmp na ca/ ma ia de nebun (poate chiar si de prost) / te stia om serios ca ai masina/ copii care învata bine un serviciu/ bunisor si erai apreciat de colectiv/ în sfârsit isi revine iti zâmbeste/ face eforturi sa te felicite da din / cap din nou si nu-i vine a crede/ necheaza si te bate pe umar/ si-n sânia lui interioara isi gândeste/ ca intr-o zi ai sa te faci totusi bine/ si te vei lasa de prostii/ dracu te-a pus sa-l cauti insistent/ si sa-i dai ultima ta carte/ cu autograf?».
Vezi bine… tu îmi cunosti povestea: numai prietenii ma ocolesc ca pe-o tunava adânca, atunci când le ies în cale cu bratele deschise! Si stii de ce? Pentru ca atunci, când scriu (si pentru ei!), simt «că ma seaca la inima!»”



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ