De 1 iunie, Parcul Cancicov a fost invadat de copii

    0


    “Ziua Copilului” a tinut doua zile n petrecerea a debutat cu Festivalul “Arlekin” si a continuat cu o serie de activitati dedicate zilei de 1 iunie

    De “Ziua copilului”, Parcul Cancicov din municipiul Bacau a rasunat de voiosie. Mamici, tatici, bunici, dar mai ales copii, cu totii s-au bucurat de atmosfera de petrecere din parc. Muzica rasuna in boxe, floricele de porumb te imbatau cu mirosul inconfundabil, inghetata se prelingea din cornetele din napolitana, gogosile sfârâiau in uleiul incins, frigiderele nu mai faceau fata sa raceasca sucurile si apa, semn ca toti copiii vroiau câte ceva.

    Si cum in aceasta zi parintii nu prea aveau cum sa spuna “NU”, era coada peste tot: la tiroliana, la pop corn, la inghetata si chiar la cismeaua de apa din parc. Pe scena amenajata in apropierea fântânii arteziene, s-au perindat o multime de copii, care mai de care mai talentat.

    Unii au cântat, altii au dansat, iar activitatile dedicate “Zilei Copiilor” au fost condimentate de actorii Teatrului de Animatie au pus in scena piesa “Regele Mincinosilor”, in regia lui Geo Popa. Prestatia actorilor a fost aplaudata la scena deschisa, pentru foarte multi dintre copii fiind o premiera vizionarea unui spectacol de teatru in aer liber.

    De la dance, la populara

    In acest an, “Ziua Copilului” a coincis cu organizarea festivalului concurs “Bobocei de la Bacau”, organizat de Asociatia Culturala „Floricica”, in colaborare cu Primaria Bacau si Scoala Populara de Arte, eveniment ce a gazduit concurenti din judetele Bacau, Iasi, Neamt, Botosani si Vrancea. Acestia au fost intâmpinati de cunoscuta artista de muzica populara Maria Salaru.

    Evenimentul muzical a ajuns la cea de-a XII-a editie. In competitie s-au inscris 30 de concurenti, acestia concurând pe patru categorii de vârsta: 8 -10 ani, 11 – 15 ani, 15 – 18 ani si 18 – 25 de ani. Prestatia concurentilor a fost jurizata de: Carmen Voisei, directorul Scolii Populare de Arta si Meserii, prof. Dumitru Sascau, Universitatea „Gheorghe Dima” Cluj, Petru Colodiuc si Maria Salaru, profesor de canto traditional.

     De 1 iunie, Parcul Cancicov a fost invadat de copii„Imi doresc ca acest moment sa nu se opreasca aici pentru ca este din ce in ce mai greu sa organizam astfel de concursuri. Toti participantii vor primi diplome, iar marele premiu va fi inmânat concurentului care are punctajul cel mai mare.”
    Maria Salaru, profesor de canto traditional



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    LĂSAȚI UN MESAJ