26 aprilie 2024
SportDans Sportiv / Bacauanii au adus argintul mondial pentru România

Dans Sportiv / Bacauanii au adus argintul mondial pentru România

România confirma trendul ascendent la nivel mondial in dansul sportiv. Sâmbata, 18 octombrie, localitatea Guadalajara din Spania a gazduit Campionatul Mondial de Juniori II la dans sportiv, eveniment la care au participat cei mai buni sportivi din lume la aceasta categorie.

Tara noastra a fost reprezentata de perechea Alin Beca- Catalina Tampau, de la clubul Authentic Dance Sport 2007 Bacau, cei care in urma cu o saptamâna s-au impus la Cupa României , unde s-au clasat pe locul I la sectiunea dansurilor latino-americane si locul II la standard.

La Guadalajara, perechea noastra a evoluat perfect, reusind calificarea in finala, unde a urcat pe cea de-a doua treapta a podiumului, cucerind medaliile de argint.



Perechea Alin Beca- Catalina Tampau este pregatita de antrenorul Valentin Illes. Din partea României, la acest Campionat Mondial de Juniori II a arbitrat doamna Alexandra Vlad.

Clasamentul final:
1. Semen Khrzhanovsky- VitalinaBunina/ Rusia
2. Alin Beca- Catalina Tampau/ România
3. Glen Richard Boyce- Kayleigh Andrews/ Anglia
4. Miu Eugen- Sandra Pedersen/ Danemarca
5. Kinsley Lin- Michelle Yiu/ S.U.A.
6. Konrad Kucharczyk- Aleksandra Posdsiadly/ Polonia

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri