“Cutremur” in Consiliul Judetean, din cauza seismologului Marmureanu

1


Seismologul Gheorghe Marmureanu, cercetator cunoscut la nivel international si membru in organizatii stiintifice de renume, a ajuns subiect de disputa intre alesii judetului.

Cauza a fost propunerea a doi consilieri PDL – Petrica Mihaila si Ovidiu Stanica – de a i se decerna titlul de “Cetatean de Onoare al judetului”, cercetatorul fiind originar din judetul Bacau.

“Sunt convins ca personalitatea domnului Gheorghe Marmureanu, nascut in Oncesti, va este foarte bine cunoscuta”, a declarat consilierul Petrica Mihaila, apoi a enumerat câteva dintre meritele seismologului, acestea fiind prezentate pe larg in expunerea de motive:

“A fost distins cu Premiul «Traian Vuia» al Academiei Române ca recunoastere a cercetarilor sale privind amplasamentul seismic pentru Centrala Nucleara de la Cernavoda, cu ordinul National «Pentru Merit» in grad de comandor si este numit membru al Consiliului de Onoare, cavaler al Ordinului National «Pentru Merit» in grad de ofiter, a fost coordonator al unor proiecte de anvergura internationala si director al unui proiect NATO.

A publicat peste 130 de lucrari stiintifice, a sustinut peste 80 de comunicari la conferinte internationale si a scris cinci volume de specialitate, publicate de edituri de prestigiu din tara sI din lume.”

A fost rândul colegilor sa-si prezinte opinia. Petru Enasoae, PDL, si-a exprimat regretul pentru mutarea Morii de Vânt, construita de stramosii seismologului, la Muzeul Taranului Român, insa alti alesi au acuzat ca Gh. Marmureanu nu a venit niciodata in judet si nu a participat la evenimentele bacauanilor, de-a lungul timpului.

“Nu a fost prezent in judet si nu este destul de cunoscut. Eu nici nu am stiut ca este nascut in Oncesti”, a marturisit Ana Marchis, PSD.

“Am o intrebare: domnul Marmureanu stie ce discutam noi aici? A fost intrebat daca este de acord? (…) Mi-ar fi placut sa-l vad in mijlocul nostru sau macar sa avem un mesaj de la el”, a precizat si Marcica Cosa, PC, adaugând ca acest titlu, de “Cetatean de Onoare al judetului”, nu trebuie acordat cu prea mare usurinta.

Petrica Mihaila a incercat sa potoleasca revolta celor doua doamne: “Am discutat cu domnul Gheorghe Marmureanu, ne-a multumit, este foarte onorat de acest titlu, dar efectiv timpul nu i-a permis sa fie prezent.”

Petrica Mihaila a mai precizat: “Am inteles dintr-o discutie cu domnul presedinte (Dragos Benea, n.r.) ca va avea loc o festivitate speciala de inmânare a titlului, la care domnul Marmureanu va fi prezent”.

Promisiunea a linistit spiritele, asa ca proiectul a fost votat in unanimitate. Din pacate, nimeni nu le-a explicat nemultumitilor ca prof. dr. ing. Gh. Marmureanu a fost prezent in judet, la Salonul de Inventica, de exemplu, si ca ar trebui sa cerceteze si sa afle care sunt personalitatile nascute in judet, sa le onoreze, asa cum fac multe comunitati rurale, apoi sa le invite la evenimentele locale, nu sa astepte ca marii scriitori, pictori sau cercetatori sa sune si sa intrebe: “Nu cumva organizati, anul acesta, vreo manifestare la care as putea participa?”.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ