27 aprilie 2024
Eveniment"Cum e lumea de dincolo?" Copiii cu boli incurabile isi scriu povestea

“Cum e lumea de dincolo?” Copiii cu boli incurabile isi scriu povestea

Asociatia “Lumina” a lansat, ieri, proiectul “Povestea mea digitala”, cofinantat prin “Programul MOL pentru sanatatea copiilor”, derulat de Fundatia Pentru Comunitate (FPC) din Cluj. La lansare a fost prezent si Andras Imre, director executiv al FPC.

Valoarea totala a proiectului este de 45.012,80 lei, din care 19.710 lei, contributia MOL. Andras Imre a explicat ca “Programul MOL pentru sanatatea copiilor” ofera 300.000 de lei anual organizatiilor care au proiecte de terapie prin arta: „Avem bucuria de a colabora cu fundatii din Bacau ce deruleaza proiecte de calitate. Anul acesta s-au inscris 135 de asociatii din toata tara, iar Asociatia «Lumina» e printre câstigatori.

Anul trecut a obtinut finantare APDP Bacau.” Mara Matei a explicat cum i-a venit ideea acestui proiect unic in România: „Eram disperata sa gasesc finantare si am incercat sa aflu ce fac fundatiile din alte tari. Am descoperit ca in SUA exista un proiect in cadrul caruia copiii cu boli incurabile isi spun povestea digitala, insa ei merg cu fotografiile pâna când copiii se sting. Noi am preferat o varianta mai soft.”



“Nu vrem sa fie trist”

Concret, copiii vor face desene care vor ilustra evenimentele si momentele importante din viata lor, se vor fotografia si vor face filmulete pe care le vor posta pe facebook. O parte din activitati se vor desfasura in Centrul „Albert”, o parte acasa, cu parintii. Am aflat câte ceva si despre acesti copii curajosi: „Alexandru e operat de doua ori de tumora si acum reinvata sa mearga”, iar Alin a vrut sa stie „Cum e lumea de dincolo?” si cine i-a pus cadoul in ghete.

„Nu vrem sa fie trist si nu va fi trist pentru ca acesti copii se distreaza, a marturisit Mihaela Dumitrache, director executiv. Când au dureri fac o poza, iar mai târziu isi amintesc «Iata, atunci mi-era rau, ma durea, acum imi este mai bine!» Când spui boli incurabile suna dur, dar am avut pacienti cu limfom care, dupa 4-5 ani, s-au vindecat.”

La nivel emotional, sunt pasi extraordinari, a adaugat ea: „Nu-i mai vedem tristi, nu-i mai vedem tematori. Când au auzit ca e vorba de un proiect pe calculator, de aparate foto si de filmat s-au bucurat si au devenit nerabdatori.” In final, Mara Matei a pus punctul pe “i”: „Tinta noastra este sa le abatem atentia de la suferinta lor.” Si inca ceva: „Prin povestile lor digitale, acesti copii vor ramâne in memoria tuturor.”

In proiect sunt inclusi 15 copii cu boli incurabile in stadii avansate si terminale, care au nevoi complexe socio-medicale de ingrijire. Alaturi de copii vor fi 15 membri de familie (parinte, sora sau frate), care vor participa la activitati si le vor oferi sprijin micilor bolnavi.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri